Sutaşul

Dar sutaşul, răspunzând, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea. (…) Auzind, Iisus S-a minunat şi a zis celor ce veneau după El: Adevărat grăiesc vouă: la nimeni, în Israel, n-am găsit atâta credinţă. Şi zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în împărăţia cerurilor. Iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară; (…) Şi s-a însănătoşit sluga lui în ceasul acela." (Matei 8; 5-13)

Despre credința sutașului și necredința noastră nici nu are rost să vorbim. Pentru orice om sincer acest lucru e evident. Însă asupra condiției sutașului ar trebui să reflectăm. Vorbim de un bărbat puternic și influent, comandant peste o sută de soldați (mulți și în zilele noastre, dar cu atât mai mulți atunci când demografia era mult mai scăzută). Dar cel mai important: vorbim despre un bărbat care nu făcea parte din poporul ales. Pentru cei din jurul său era un străin și un necredincios care nu avea aceeași religie cu ei. La acea vreme chiar și ucenicii încă mai credeau că Mesia va veni doar pentru poporul lui Israel.

Iisus îi îndeplinește rugămintea, dar nu înainte de a-l da exemplu în fața fiilor lui Israel. Și spune că nu a văzut la ei atâta credință. Și dă un avertisment: „mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam". Iisus care cunoștea inimile și gândurile oamenilor a văzut probabil îndoiala lor, judecata pe care ar fi făcut-o asupra sutașului (acest om nu e fiu al împărăției; Iisus a venit pentru noi, nu pentru acest străin). Iar Iisus le răspunde dând exemplu credința mare a sutașului, dar mai ales pomenind de mântuirea neamurilor.

Sutașul, pe lângă credință, mai avea o mare virtute ce se subînțelege din text. Citiți cu atenție. El nu s-a rugat nici pentru mama lui, nici pentru soție sau fii. El vine și se roagă pentru sluga lui. Și nu trimite o altă slugă în numele său. Ci acest bărbat puternic, care singur recunoaște în evanghelie, că cei care sunt sub comanda lui împlinesc poruncile lui, acest bărbat cu un statut de temut în societatea din care făcea parte, vine personal și Îl roagă pe Iisus Hristos să îi vindece sluga.

Înțelegem deci că nu doar credința sutașului ne lipsește, dar și dragostea lui. Noi nu ne rugăm nici pentru vecinii noștri, cum ne-am ruga pentru o slugă? E clar, nu avem nici dragostea sutașului, nici credința lui. Şi nu doar că nu suntem sutașul, ci ne și numărăm printre ceilalți, cei care – probabil – se mirau să îl vadă pe sutaș la Iisus. Fiindcă noi suntem cei care ne permitem, uitându-ne la cei din jur, să îi judecăm fără să le cunoaștem inima: acesta este necredincios, celălalt nu are credința care trebuie, acesta e un bogătaș, n-are ce căuta cu noi și așa mai departe. Dar s-ar putea ca Iisus să îl aleagă tocmai pe acel om ca să ne spună: n-am găsit în voi atâta credință cât are acest frate al vostru pe care l-ați judecat. Și nici atâta iubire nu am găsit în voi.