Carte

Sute de biblioteci publice vor beneficia de modernizare grație unui program în valoare de 12 milioane de dolari

Evenimentul a fost susținut de către Viceprim Ministrul Tatiana Potîng, Ambasadorul SUA William Moser, Directorului Inițiativei Biblioteci Globale a Fundației Bill și Melinda Gates Deborah Jacobs, Ministrul Culturii, Monica Babuc, oficiali USAID, precum și bibliotecari, reprezentanții autorităților publice centrale și locale și oaspeți din partea altor programe de dezvoltare ale bibliotecilor publice de peste hotare.

Novateca este un program implementat la nivel național, cu o durată de cinci ani care are scopul de a transforma bibliotecile publice în centre comunitare vibrante și pline de viață unde cetățenii Republicii Moldova vor putea beneficia de acces gratuit la tehnologii moderne și servicii de bibliotecă proprii necesităților locale, sub îndrumarea bibliotecarilor bine-instruiți și a altor parteneri comunitari. Cu sprijinul Fundației Bill și Melinda Gates și în cooperare cu Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), bibliotecile publice din Moldova vor fi capabile să conecteze, instruiască și implice cetățenii țării în dezvoltarea comunităților prin parteneriate, cooperare și inovare.

Pentru a susține obiectivele programului, Corporația Microsoft, un partener al Inițiativei Biblioteci Globale a fundației, va dona bibliotecilor publice din Moldova software în valoare de circa 5,7 milioane de dolari SUA. Oferirea accesului populației la tehnologiile informaționale este o prioritate pentru Microsoft care donează software organizațiilor non-profit și sponsorizează instruiri în utilizarea calculatorului pe întreg teritoriul Moldovei.

Evenimentul a marcat începutul implementării etapei naționale a programului Novateca precum și a dat startul primei runde de selecție a bibliotecilor publice pentru includerea în rețeaua Novateca. În următoarele luni, programul Novateca va selecta bibliotecile care vor fi dotate cu calculatoare și periferice, va oferi programe de instruiri și sprijin bibliotecarilor pentru ca aceștia să dezvolte noi servicii de bibliotecă. Bibliotecile publice din toată Moldova sunt invitate să aplice la concurs pentru a deveni membri al rețelei, depunând online formularul de participare până la data de 30 aprilie 2014. Detalii despre procesul de selecție pot fi accesate pe pagina web a programului Novateca (www.aplicare.novateca.md).
„Suntem încântați să lansăm astăzi etapa națională a programului nostru și să extindem beneficiile programului Novateca către aproape toate bibliotecile publice din țară care sunt dispuse și capabile să participe”, a menționat Evan Tracz, Directorul programului Novateca. „În cadrul etapei pilot, bibliotecile au demonstrat pregătirea și dorința de a consolida capacitatea comunităţilor din Moldova şi de a stimula inovarea. Extinderea acestei inițiative la nivel național subliniază valoarea bibliotecilor în calitate de platforme care pot crea oportunități economice și sociale cetățenilor moldoveni, oferind acces la informații și servicii relevante în bibliotecile publice".

Fundația Bill și Melinda Gates a finanțat un program de evaluare a sistemului de biblioteci publice din Republica Moldova precum și programul-pilot Novateca, care au fost implementate de IREX, în cooperare cu USAID, în perioada 2011-2013. Pe parcursul celor doi ani ai programului-pilot, IREX a selectat 68 de biblioteci din 12 raioane, pe care le-a dotat cu peste 300 de calculatoare. În plus, peste 250 de bibliotecari au fost instruiți să utilizeze tehnologiile informaționale și să dezvolte și livreze noi servicii de bibliotecă. La fel, bibliotecarii au primit instruiri în dezvoltarea parteneriatelor și advocacy punând astfel bazele unei rețele naționale de bibliotecari inovatori. Programul Novateca a dezvoltat parteneriate importante cu Ministerul Culturii, cel al Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, cel al Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Centrul de Guvernare Electronică, Biblioteca Națională, Asociația Bibliotecarilor din Republica Moldova, compania Moldtelecom, precum și cu alte proiecte donatoare și organizații din sectorul privat din Moldova. Dar cel mai important este faptul că grație receptivității autorităților publice locale și a efortului bibliotecarilor, bibliotecile, care au intrat în program, se bucură de creștere semnificativă a numărului de vizitatori și a investițiilor în reamenajarea bibliotecii, iar rolul și importanța bibliotecii pentru dezvoltarea comunității s-a accentuat semnificativ.

Evenimentul a continuat cu o sesiune de dezbateri la care au participat un grup de parteneri ai programului Novateca. Reprezentanții Ministerului Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, Centrului de Guvernare Electronica, Moldtelecom, Corpului Păcii și ai proiectului ”Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă” (finanțat de USAID) au discutat atât despre aportul lor în dezvoltarea bibliotecilor și a comunităților cât și despre beneficiile aduse de parteneriatele cu bibliotecile publice. Fiecare partener și-a asumat angajamentul să continue colaborarea cu bibliotecile și să dezvolte metode inovatoare de maximizare a potențialului parteneriatelor.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *