Temelia temeliilor. Familia Bogos

Dumitru Bogos (1889-1946) – absolvent cu menţiune al Universităţii din Varşovia, al cărui nume a fost înscris pe peretele universităţii pentru superba teză de licenţă Statele Unite ale Europei.

Membru al Sfatului Ţării, primar al Chişinăului, om cu merite deosebite care şi-a trăit viaţa numai pentru cauză, iar cauza lui a fost Basarabia.
Vlad Bogos (1893-1950) – liderul studenţimii basarabene, la Kiev a reactivat societatea basarabeană „Deşteptarea”. A fost membru al Sfatului Ţării şi a reprezentat aripa tânără a acestui prim parlament al Basarabiei.

Sergiu Bogos (1891-1976) – absolvent al Institutului Comercial din Kiev, a fost unul dintre economiştii care a participat la elaborarea documentelor de bază, promovate în Sfatul Ţării.

Nina Bogos (? – 1923) – a fost studenta care împreună cu trei colege au reprezentat tricolorul la intrarea armatei române în Chişinău.
Istoricul Alexandru Gonţa la solicitarea Ninei Sergiu Bogos a restabilit tabloul genealogic al acestei familii și el, la 28 noiembrie 1971 vine cu documente:

„A fost necesar un drum la Bacău, la arhive, unde se află parte din actele judeţului Lăpuşna… În ultima scrisoare, vă relatasem datele despre originea familiei Bogos, începând încă din veacurile XIV-XV şi vă semnalasem că, după răşluirea Basarabiei dintre Prut şi Nistru în 1812, Carol (Scarlat) Bogos, tâlmaci la Sfatul Suprem al Basarabiei, în Chişinău, şi cu fratele său, Mihail Bogos, fuseseră trecuţi pe lista nobililor şi confirmaţi de ţarul Alexandru I, în virtutea străvechii lor origini de „gnobiles” – „cunoscuţi” ca luptători destoinici.

Revenind şi reluând în cercetare actele stirpei Bogos, din care descinde Nina Bogos, căreia noi toţi îi urăm sănătate îndelungată întru mulţi ani, am aflat nu numai numele, dar şi regiunea în care s-au născut şi format neamurile Bogos.

Un act (hrisov) emis de către Ioan Theodor Calimah, 8.VIII.1759, voievodul Moldovei, lui Vasile Ruset, hatman, prin care i se confirmă stăpânirea satelor Scroafa şi Ursoaia, aflate în zona „Celor două ceasuri” locuite de tătari, deci primite „ca zestre de la socrul său Iordache Balş, se aminteşte hotărnicia întocmită în anul 1692 de către Vasile Mazarachi, mare serdar (general în turcă – Al. G.) din Chişinău, de Onofrei, logofăt, de Andrei Gangură din Gangura, de Vasile Tăutul, tălmaci, de Cirlova, vornic de Mânceşti şi de Toader Bogos, pârcălab de Lăpuşna (Arhivele Statului – Bacău, doc. II/66 şi mapa V, doc. 4) în vremea lui Constantin Cantemir (1685-1693).

Pârcălabul este membru al Sfatului Domnesc, alcătuit din 24 de pârcălabi, ca reprezentanţi ai celor 24 de ţinuturi administrative, în care era împărţită Moldova înainte de răpirea Bucovinei (1775), după dreptul geto-scandinav.

În timpul celei dintâi domnii a lui Antioh Cantemir (decembrie, 1695 – septembrie, 1700), Toader Bogos, în calitate de pârcălab al ţinutului Lăpuşna şi Chirică, pârcălab de Orhei, au primit poruncă să organizeze un transport de lemne împreună cu Darie Donici, serdarul (generalul grănicerilor – Al. G.) la cetatea Vozia (Oceacov, cetate la gura Bugului). Neputându-l duce la timp, toţi trei au fost închişi în turnul Goliei, la Iaşi, şi condamnaţi să li se taie capetele, pentru sabotaj. Au fost salvaţi de către Panaite, mare postelnic (ministru de externe al Moldovei – Al. G.)…

Recunoscător faţă de marele postelnic, Bogos, pârcălabul de Lăpuşna, împreună cu soţia sa Sofia şi fiul lor Apostol, dăruiesc o treime din satul Săceteni din acelaşi ţinut, pe Işnovăţ, la apus de Ialoveni.

„Şi pentru credinţă am iscălit şi ne-am pus degitile ca să fie dumisale de credinţă…”, căci „am fost căzut la o nevoie păgânească şi m-au luat dumnealui pe chezăşie.” (Aurel Sava. Documente privitoare la târgul şi ţinutul Lăpuşnei, București, 1937, pag. 143-144).

Moşia satului împărţită în trei bătrâni se numea deci Săceteni şi treimea dăruită se numea „bătrânul Sofronie” şi fusese cumpărată de unchiul său Cociorvă.

Locul de baştină era însă din satul Bogos, la nord de Ialoveni (D. Cantemir, Harta Moldovei, publicată de G. Vâslan în Analele Academiei Române, tom VI, seria III).

La 30 aprilie 1706 el era tot pârcălab, calitate în care judeca şi alegea hotarele satului Ruseşti al căpitanului de grăniceri, Mihnea, din ordinul lui Antioh, voievod în a doua domnie (1705-1707) (Aurel Sava, ibidem, pag. 149), după ce el însuşi avuse proces pentru o altă moşie de pe Bâc, cu Mogâldea, ginerele lui Hâncu Grigorie de la Gheţăşani în dreptul Chişinăului (Aurel Sava, ibidem, pag. 270).

A avut fiu pe Apostol Bogos, iar acesta pe Toader, Pavel, Vicol, Ioana, Nina şi Ştefania (Aurel Sava, ibidem, pag. 195).

Apostol Bogos a fost preot în Suriceni, ţinutul Lăpuşna, dar fiul acestuia, Toader, a fost preot în Chişinău. La 6 august 1751 Lupu, fiul lui popa Toader din Chişinău, dăruieşte nepotului său Ştefan, fiul lui Vicol Bogos („care îmi este nepot de văr primar”), a şasea parte din Suriceni, ţinutul Lăpuşna (Aurel Sava, ibidem, 194, 195). Un alt fiu al preotului Toader, numit tot Toader Bogos, este ştiutor de carte şi dregător la Serdăria de Lăpuşna şi Orhei. În 20 septembrie 1749, acesta este trimis de Vasilache Saecgiul şi de Vasilachi Mazarachi să controleze dacă Ursu, pârcălabul de Lăpuşna, a judecat drept şi a ales bine hotarele satului Gangura, dinspre Răzeni şi alte părţi (Aurel Sava, ibidem, pag. 194, 195).

Din aceşti Bogos s-au născut Sergiu Bogos, D.D. Bogos, șeful Marelui Stat-Major al oştirei organizate de Sfatul Ţării, şi fratele acestora, Vladimir, preşedintele studenţilor din Kiev şi mai apoi secretarul Congresului Studenţesc din septembrie 1917, toţi trei luptători activi pentru drepturile moldovenilor, fapte aşa de frumos conturate în lucrarea La răspântie, de sub semnătura lui D.D. Bogos. Şi acestea nu sunt toate.”

Dimitrie Bogos

Biografia lui Dimitrie Bogos a fost inclusă în mai multe enciclopedii româneşti tipărite în perioada interbelică, a fost reprodusă o biografie destul de amplă în Albumul Basarabiei, editat de căpitanul Gh. Andronachi, şi într-o ediţie engleză International Reference Library Politicas and Political Partris in Romania (Londra, 1936). Reţinem faptul că alături de Dimitrie Bogos figurează şi fratele său Vlad.

Pe Nina Bogos-Manuilă am cunoscut-o întâmplător la Chişinău, în incinta Bibliotecii Naţionale cu ocazia sărbătoririi Sfatului Ţării. Era cu soţul ei, dl Manuilă. Cunoşteau primul volum al Basarabiei necunoscute (Chişinău, 1993) şi asta ne-a împrietenit foarte uşor. O familie admirabilă care în acelaşi an m-a găzduit în apartamentul lor din Bucureşti. Mi-au pus la îndemână poze şi documente, dar cel mai preţios material a fost biografiile fraţilor Bogos istorisite de Nina Bogos-Manuilă. 

Noi însă vom reproduce aici crâmpeie doar din biografia lui Dimitrie Bogos, ca fiind autentice şi de mare importanţă:

Tatăl meu Dimitrie s-a născut în 1889, în satul Grozeşti de pe malul Prutului. Primele amintiri sunt cele cum trecea Prutul cu tatăl său, preotul Dimitrie, şi acolo găsea oameni ce vorbeau aceeaşi limbă cu ei, iar satul se numea tot Grozeşti. De asemenea, îşi aminteşte de călătoriile ce le făceau la Iaşi, fiind însoţit de tatăl său şi de naşul său, părintele Nicolae Verdeş. Între timp preotul Dimitrie a fost mutat la Boldureşti unde tata a urmat şcoala primară. Seminarul l-a urmat la Chişinău, fiind intern. După absolvirea seminarului, pleacă la Varşovia, unde urmează facultatea de drept. Este interesantă lucrarea lui de diplomă Statele Unite ale Europei, lucrare ce a fost premiată şi care e actuală în momentul de faţă. Primul procuror al Curţii de Apel din Chişinău şi care e cumnatul lui Gherman Pântea, mi-a povestit că a fost impresionat când a văzut la Facultatea de drept din Varşovia, unde studia, o placă din marmoră pe care era menţionat numele unui basarabean, ca şi el „Dimitrie Bogos”, premiat pentru lucrarea lui de diplomă Statele Unite ale Europei. Tata e declarat licenţiat al Facultăţii din Varşovia în iulie 1914. Primul Război Mondial izbucneşte în august 1914 şi tatăl meu e trimis la Sankt Petersburg la şcoala de iuncheri din care, din cauza situaţiei excepţionale, iese după trei luni cu gradul de „paporşcik”. În timpul a trei ani de război ajunge la gradul de căpitan în armata rusă ţaristă. Bunicul meu spunea tatălui meu că el trebuie să se facă jurist, avocat, ca să poată să ia apărarea moldovenilor la tribunalele ruşilor.

În La răspântie tatăl meu specifică faptul că a avut discuţii cu unii profesori de la seminar, susţinând existenţa unei singure limbi române, vorbite de populaţia Basarabiei şi cea a Vechiului Regat şi din Transilvania şi Bucovina. Profesorii care susţineau contrariul erau: prof. de literatură Kurdinovschi, arhiepiscopul Serafim Ciceagov care, la o festivitate şcolară când s-a cântat o sârbă, a strigat: „Încetaţi de a mai cânta această muzică, căci este muzică românească, nu moldovenească.” Tata atunci a spus: „Ori moldovenească, ori românească este acelaşi lucru.” Bineînţeles, bietul tata a avut neplăceri. Deci, la începutul secolului nostru au fost aceleaşi probleme ca şi astăzi în privinţa limbii. La sfârşitul lunii octombrie 1917 tatăl meu începe a lua parte la organizarea armatei. Primele unităţi pur naţionale din Basarabia au fost cohortele. Aceste unităţi până în octombrie erau numai 16.

Congresul din 20 octombrie 1917 a mărit numărul cohortelor de la 16 la 100. Tatăl meu este numit şef de Stat-Major al Comisariatului militar şi alege ca reşedinţă localul în care îşi avea sediul biroul de organizare a Sfatului Ţării. Îl are ca ajutor pe sublocotenentul Vasile Ţanţu. La 14 ianuarie este întâmpinată cu bucurie armata română ce intra în Chişinău. Trei doctoriţe: Iulia Bujoreanu, Nina Bogos şi Elena Tocan (toate trei au studiat medicina la Iaşi), înveşmântate în cele trei culori naţionale, roşu, galben şi albastru, într-o trăsură cu cai frumoşi, împodobiţi cu panglici tricolore, au pornit pe şoseaua Hânceştilor în întâmpinarea armatei române. Nina Bogos este sora tatălui meu care a plecat în 1915 la Iaşi să studieze medicina şi care la începutul anului 1921 s-a căsătorit cu Grigore Cazacliu. Din păcate, a murit la vârsta de 24 ani, în iulie 1921.

Ideea lui tata a fost că trebuie să fie adunaţi toţi moldovenii din Rusia în regimente naţionale moldoveneşti.

În cronica vieţii lui sunt momente-cheie care nu pot fi trecute cu vederea.

Dimitrie Bogos a avut marele merit de a înlesni joncţiunea celor două armate, română şi moldovenească, proces început la 13 ianuarie 1918.

Sergiu Bogos

În anii 1931-1933 a fost primar de Chişinău şi el, seminaristul de odinioară, a luat în primire oraşul adolescenţei lui. Nu era uşor de făcut faţă lucrurilor, deoarece, ca de obicei, pentru lucrările publice niciodată nu sunt suficiente fonduri. Dar studiile lui juridice, îmbinate cu spiritul organizatoric aproape de cel al militarilor, l-au păstrat în memoria orăşenilor şi-n actele de arhivă drept un bun gospodar.

În 1941 scrie cerere să fie înrolat în armata română şi participă personal la eliberarea Basarabiei. Ca demnitar de stat şi ca etate ar fi putut uşor evita plecarea pe front, dar conştiinţa lui nu se împăca cu gândul că Basarabia poate să se afle sub călcâi străin. Fostul primar de Chişinău cu arma în mâini a eliberat urbea.

A fost înmormântat în 1946 la Cimitirul „Ghencea” din Bucureşti. Şi numai moartea prematură l-a salvat de la iminentele represiuni.
Această familie nu este un miracol, părintele Dumitru din Grozeşti a reuşit să-şi educe copiii în spiritul sacru al credinţei, convingându-i că deasupra noastră, a tuturor, întotdeauna este ceea ce e mai sfânt – Dumnezeu şi Patria, căci asta este temelia temeliilor.