„În Grecia Antică, Socrate era renumit pentru respectul cu
care îşi trata prietenii. Într-o zi, o cunoştinţa l-a întâlnit pe
marele filosof şi l-a întrebat: „Ştii ce-am auzit despre prietenul tău?".
„Stai puţin", a replicat Socrate. „Înainte de a-mi spune ceva,
aş dori să facem un test. Se numeşte testul filtrului triplu".
„Filtrul triplu?".
„Exact", a continuat Socrate. „Înainte de a vorbi cu tine despre
prietenul meu, ar fi o idee bună să stăm un pic şi să filtrăm ceea
ce vei spune. Acesta este motivul pentru care îl numesc testul
triplului filtru.
Primul filtru este Adevărul. Eşti absolut sigur
că ceea ce vrei să-mi spui este adevărat?".
„Nu", spuse omul. „De fapt, doar am auzit despre asta şi…".
„În regulă", a spus Socrate. „Deci nu ştii dacă este adevărat sau
nu.
Acum hai să încercăm şi al doilea filtru, filtrul Bunătăţii.
Ceea ce vrei să-mi spui despre prietenul meu este ceva bun?".
„Nu, din contra…". „Deci, a continuat Socrate, vrei să-mi spui ceva rău despre el, dar nu eşti sigur că este adevărat.
Totuşi poţi să treci testul, deoarece mai este un filtru:
filtrul Utilităţii.
Ceea ce vrei să-mi spui despre prietenul meu îmi va fi de folos?".
„Nu, nu chiar".
„Bine", a concluzionat Socrate, dacă ceea ce vrei să-mi spui
nu este nici adevărat, nici bun, nici chiar folositor, de ce mai
trebuie să-mi spui ceva!?".
Am trecut în arhiva mea acest text-parabolă, fiindcă mi s-a părut că este foarte util îndeosebi pentru noi, ziariştii. Un pic parafrazată şi adaptată la practica jurnalismului, concluzia lui Socrate ar suna astfel: Domnule jurnalist, dacă ceea ce vrei tu să-mi comunici în materialul tău nu este nici adevărat, nici bun, nici folositor, de ce mai trebuie să-mi comunici aşa ceva?
…De mult visez la ziua când mă voi putea aşeza la masa de scris ca să scriu altceva decât scriu în fiecare zi. Mă urmăreşte ideea unei cărţi de jurnalism, care ar servi drept ceea ce tradiţional numim „lectură suplimentară” la manualele de bază. E o idee care mă urmăreşte de prin anul 2000, după ce am citit cunoscuta lucrare a lui Claude-Jean Bertrand „Deontologia mijloacelor de comunicare”. M-am gândit atunci că, pe lângă o lucrare care dezbate teoretic (filosofic) chestiunea deontologiei jurnalistice pentru cei care vor să îmbrăţişeze meseria respectivă, ar fi, cu certitudine, util şi un manual „practic”, „din viaţă”. Am avantajul de a cunoaşte presa noastră „din interior” din ziua apariţiei ei ca presă independentă de stat, când ziariştii trebuiau, din mers, să înveţe „alfabetul” presei noi, libere şi independente care urma să fie pusă în serviciul cititorului, dar nu al unui partid sau lider de partid. Am cunoscut şi această presă – presa de partid. De fapt, toţi ziariştii de până la 2000 au trecut prin această presă, chiar dacă ea se numea „democrată” pentru că servea un „partid democrat”, dar care a mutilat moral mai mulţi jurnalişti. Am cunoscut generaţii de jurnalişti din presa scrisă, radio şi tv, cu unii am lucrat şi mai lucrez cot la cot, pe unii i-am urmărit şi-i urmăresc de la distanţă, unii şi-au făcut un nume frumos în ziaristică, alţii – un nume odios. Mulţi au abandonat meseria. Un manual despre aceşti oameni şi experienţa lor, despre chinurile naşterii presei noi ar fi extrem de util pentru cei ce vor veni după noi în presa moldoveană.
…A devenit un loc comun convingerea că un ziarist bun e cel rău, convingere exprimată prin aforismul „ziaristul e câinele de pază a societăţii”. Depinde cum înţelegem acest aforism. Eu un lucru am învăţat în aceşti ani – un om cu inimă de câine nu poate fi un ziarist bun. Un ziarist care nu serveşte cititorul, ci un boss de partid, este o javră periculoasă, dar nu câine de pază a societăţii. Acest soi de „jurnalişti” sunt, de regulă, nişte complexaţi, „scriitura” lor chifteşte de răutate şi venin, la comanda patronului, ei muşcă turbaţi din colegii de breaslă, ei sunt ruşinea presei şi, în definitiv, nici nu mai sunt jurnalişti, ci propagandişti, „politruci” rataţi. Viitorilor jurnalişti le vor fi foarte utile mostre vii şi studii de caz din această presă. Din păcate, galeria acestora e destul de numeroasă şi „se întinde în timp” de la Snegur până la Voronin.
Într-un cuvânt, ca să închei cu ceea ce am început, un ziarist bun este acel care poate trece cu succes Testul filtrului triplu. Mulţumesc cititorului anonim care mi-a trimis acest text. E un imbold suplimentar să mă apuc de cartea pe care de mult visez să o scriu.
