Timoşenko – „Doamna de Fier” a lui Ianukovici
După sentinţa de ieri a Kievului, UE ameninţă Ucraina cu tensionarea relaţiei dintre cele două state, iar oficialii ruşi nu găsesc temei pentru condamnarea la închisoare a fostului premier ucrainean.
Unul dintre liderii revoluţiei portocalii din 2004, Iulia Timoşenko, s-a prezentat marţi, la şedinţa de judecată, la fel de elegantă cum ne-a obişnuit. Îmbrăcată într-o rochie şi pardesiu crem, cu tradiţionala coadă ucraineană înfăşurată în jurul capului, ea a ascultat judecata cu o faţă de marmură, schiţând uneori zâmbete ironice, după cum transmite AFP.
"Eu nu sunt de acord cu verdictul", a spus Timoşenko. "Niciun regim autoritar sau niciun verdict nu mă va opri. Constituţia şi Justiţia au fost călcate în picioare. Eu vă îndemn să începem lupta. Este un moment foarte dificil şi important. Avem de protejat Ucraina de regimul autoritar. Să nu renunţăm!", a comentat Timoşenko verdictul care a condamnat-o la 7 ani de închisoare, potrivit RiaNovosti.
Înainte să părăsească tribunalul escortată de poliţişti, aceasta şi-a îmbrăţişat cu tandreţe fiica, Evghenia, prezentă în sala de judecată. Avocatul lui Timoşenko, Yury Sukhov, a declarat că verdictul va fi atacat cu recurs.
Foto: ria.ru
Oficialii europeni au criticat dur decizia de marţi a judecătorului de la Kiev. Bruxelles-ul spune că judecata a fost părtinitoare şi avertizează că verdictul va avea repercusiuni grave. Preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, a spus ca regretă decizia de marţi şi că doreşte ca aceasta să fie reanalizată în cadrul unui recurs, invocând „motive politice şi utilizarea discriminatorie a legii în Ucraina” în cazul Timoşenko.
Şeful Comisiei Europene pentru Politică Externă, Catherine Ashton, a declarat că UE îşi va revizui politica faţă de Ucraina. Acest proces de judecată prezintă riscul unor " repercursiuni grave a relaţiilor bilaterale dintre Uniunea Europeană şi Ucraina", şi va avea un impact negativ asupra "Acordul de asociere, a dialogului politic şi de cooperare cu UE," a spus Ashton, care a introdus cazul Timoşenko pe lista de dezbateri în cadrul şedinţei Parlamentului European de miercuri, 12 octombrie.
Instanţa de la Kiev "nu a îndeplinit standardele internaţionale pentru o procedură judiciară, transparentă şi independentă", a declarat Maja Kocijancic, purtătorul de cuvânt al lui Ashton.
Anterior, Bruxelles a avertizat că ar respinge Acordul de asociere cu UE al Ucrainei, dacă Timoşenko va fi pedepsită cu închisoarea.
Potrivit premierului rus, Vladimir Putin, Iulia Timoşenko a semnat acordul cu gaze în conformitate cu toate regulile în vigoare, şi a declarat că nu înţelege decizia instanţei. "Aceste acorduri nu au fost semnate de către Timoşenko, ci la nivelul agenţilor economici "Gazprom" şi "Nafta-Ukraina. Important este nu cazul, ci faptul că aceste contracte sunt comerciale şi au fost semnate conform legislaţiei Rusiei şi a Ucrainei, dar şi conform reglementărilor şi standardelor internaţionale”, a spus Putin, potrivit RiaNovosti.
Preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, a precizat marţi că verdictul în cazul fostului premier nu este unul definitiv, acesta putând fi contestat în termen de 15 zile în apel, potrivit Interfax-Ukraina. “Nu este o sentinţă definitivă. Urmează Curtea de Apel”, a adăugat şeful statului ucrainean, după ce parlamentarii europeni i-au sugerat marţi ministrului de externe Konstantin Grişcenko să contramandeze vizita lui Ianukovici programată pentru 20 octombrie la Bruxelles. Mai mult, Ianukovici a ţinut să sublinieze că actuala putere de la Kiev a „moştenit” dosarul penal în cazul Iuliei Timoşenko de la precedenta conducere a preşedintelui Viktor Iuşcenko şi că este un „caz nefericit” care din păcate, obstrucţionează integrarea europeană a Ucrainei.
Amintim că pe 11 octombrie, judecătorul Rodion Kireiev a condamnat liderul opoziţiei din Ucraina, Iulia Timoşenko, la 7 ani de închisoare, pentru "abuz de putere". Ea este acuzată că ar fi semnat, în ianuarie 2009, un acord de aprovizionare cu gaz rusesc fără a avea aprobarea Guvernului de la Kiev şi ar fi adus ţării un prejudiciu de 200 de milioane de dolari.
Timpul.md (A.T.)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!