Timpul local: Cimișlia, Cahul, Nisporeni
Cei mai selecți și dulci struguri au fost aduși în centrul orașului Cimişlia, un festival dedicat unuia din tradiționalele și importantele culturi ale republicii. Agricultorii şi-au prezentat produsele şi au făcut schimb de experienţă, de soiuri și de contacte comerciale. Tot la festival, a fost prezentat cel mai mare strugure, în cadrul concursului „Strugurele gigant”, care cântăreşte aproape 4 kilograme. Cel mai mare strugure care fost adus la festival de Radion Cebotari din satul Hagimus, raionul Căuşeni, şi nu este pentru prima dată când iese învingător. În urma unei licitaţii, acesta a fost vândut cu 2.300 de lei. „Şi anul trecut a fost aproape cinci kilograme fără 50 de grame.”, a spus agricultorul, Radion Cebotari. Viticultorii spun că au adus la expoziţie cei mai frumoşi struguri de diferite soiuri. Unii fermieri au atras oamenii la tarabele lor cu vin şi sarmale. În cadrul evenimentului au participat şi experţi de la Institutul ştiinţific care au prezentat mai multe soiuri rare de struguri. Prezent la eveniment, premierul Pavel Filip a vorbit cu fermierii despre problemele cu care se confruntă aceştia.
Ștefan-Vodă
O porțiune de drum cu lungimea de 420 metri din orașul Ștefan-Vodă, str. Testemițanu, situată între centrul de sănătate și spitalul raional va fi reparată din sursele acumulate din taxa rutieră. După renovare partea carosabilă va avea lățimea de 10 metri. La fel, lângă spital vor fi construite parcări pentru autovehicule, faptul care va ușura și securiza circulația pe șosea. Direcția construcții, gospodărie comunală și drumuri a Consiliului raional a invitat agenții economici la concurs pentru achiziționarea serviciilor prin metoda cererii ofertelor de prețuri. Concursul, care s-a desfășurat la data de 25 iulie curent, a câștigat SA „Drumuri Ștefan Vodă”, oferta fiind de 1398085 lei. Conform contactului, lucrările trebuie să fie executate pe parcursul a două luni. Reparația a început cu lărgirea părții carosabile a drumului, apoi vor fi plombate gropile și așternut un strat de asfalt de 5 cm.
Nisporeni
Vicepreședintele raionului Nisporeni, dl Ion Țugulea, reprezentantul S. A. ,,Apă Canal” Nisporeni, dl Ion Gangan, primarii localităților raionului Nisporeni, au avut pe 23 august 2016, o întrevedere cu o delegație franceză, de la organizația nonguvernamentală – Solidarite Eau Europe, care au efectuat o vizită oficială la Nisporeni. Scopul vizitei fiind demararea unui proiect care va contribui la asigurarea accesului la apă și sanitație în satele din bazinul râului Nârnova (raionul Nisporeni și raionul Hâncești). Astfel în vederea identificării exacte a problemelor instituționale și tehnice, proiectul va debuta cu o misiune de teren, în care delegația, timp de doua zile, 23-24 august, urmează să viziteze satele: Vărzărești/Șendreni, Bălănești/Găureni, Vânători, Ciutești/Valea Nârnovei, Seliște/Paruceni, Șișcani/Odaia, Marinici/Heleșteni și Călimănești. Această primă abordare integrată a accesului la apă și canalizare în bazinul râului Nârnova se va desfășura pe o durată de 18 luni și va permite să aducă primele răspunsuri concrete la nevoile populației. Menționăm că anterior a mai fost implementat un proiect de către SWE, SEAM și SKAT în parteneriat cu Consiliul Raional Nisporeni, Direcția generală învățământ tineret și sport Nisporeni, implementarea fiind posibilă grație suportului financiar al SIAAP și AERM, prin care 3 instituții educaționale din Marinici, Vânători și Călimănești, au beneficiat de soluții sanitare de tip EcoSan.
Cahul
Pe 16 august, Direcţia asistenţă socială şi protecţie a familiei Cahul în parteneriat cu Centrul de Resurse Comunitare ,,Ograda noastră” au organizat acţiunea „Primul meu ghiozdan”, care a avut ca scop să sprijine copiii rămaşi fără protecţia părintească, care vor păşi pentru prima dată în clasa întâi. „Este o iniţiativă la care m-am gândit demult şi mi-aş dori să devină o tradiţie pentru copiii rămaşi fără protecţia părintească. Acţiunea vine să-i facă pe copii mai fericiţi pentru că ei merită să fie fericiţi”, a menţionat Maria Niculiţă, specialist în protecţia drepturilor copilului.
Fiecare copil a primit în dar câte un ghiozdan nou, încălţăminte nouă şi un clopoţel, ca simbol al primului sunet.
Alţi 30 de copii din 14 familii nevoiaşe vor fi pregătiţi pentru şcoală prin intermediul coordonatorului Elena Ţurcan de la Centrul de Resurse Comunitare „Ograda noastă”. Copiii vor merge împreună cu coordonatorul şi părinţii la magazin să procure îmbrăcăminte, încălţăminte şi rechizitele necesare pentru şcoală.
Alți 1300 de copii din familii nevoiaşe din raionul Cahul vor primi pentru şcolarizare câte 350 lei din Fondul raional pentru susţinerea socială a populaţiei.
Timpul.md