Politică

TRĂDARE? Filat a intrat în sediul PDM

Întrevederea liberal-democratului cu reprezentanţii PD are loc după ce, astăzi dimineaţă, liderul PD, Marian Lupu, i-a făcut o invitaţie în acest sens. Partidul Democrat l-a invitat la discuţii, pentru a fi luată o decizie finală în privinţa votării noului Guvern.

Marian Lupu spunea că urmează să fie discutate mai multe lucruri, anume despre partea instituţională şi subiecte care vizează persoanele compromise, care nu trebuie să se afle în noul Guvern. "Având în spate acel bagaj al discuţiilor şi negocierilor, s-ar putea ca discuţiile să fie nu atât de îndelungate şi să fie pozitive. Numai aşa putem să avem o activitate eficientă", mai spunea liderul PD.

Reamintim că în urmă cu 2 luni, liderul PLDM făcea niște declarații incendiare despre deputatul PDM, Vlad Plahotniuc:

"Demiterea lui Plahotniuc este un început pentru Republica Moldova. Toți trebuie să fie egali în fața legii și să răspundă. Eu sunt premier în urma votului a mii de oameni, iar Plahotniuc a ajuns în funcția de prim-vicepreședinte a Parlamentului având în spate firme off-shore, bani furați și crime pentru care încă trebuie să răspundă. Nu el este cel care trebuie să vorbească cu mine despre curaj", a declarat Vlad Filat conform jurnal.md

via Publika.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *