Tragedie la Ocnița. Un bărbat s-a înecat într-un iaz din Naslavcea
Un bărbat în vârstă de 56 de ani și-a pierdut viața la scăldat într-un bazin acvatic din apropierea satului Naslavcea, raionul Ocnița. Tragedia s-a petrecut sâmbătă, 22 iulie.
Cadavrul a fost depistat și extras de scafandrierii Direcției regionale căutare-salvare nr. 2, transmite Jurnal.md.
Cauza și circumstanțele cazului urmează a fi stabilite de organele de resort.
În acest context, IGSU îndeamnă repetat populația să meargă la scăldat doar în locuri special amenajate și dotate cu stații de salvare.
De asemenea, salvatorii avertizează că consumul băuturilor alcoolice, înainte de a intra în apă, îndeosebi în perioada caniculară, prezintă pericol pentru viața și sănătate. Sub efectul alcoolului, tensiunea arterială a persoanei ce intră în apă, se poate schimba brusc și provoacă pierderea cunoștinței, ulterior ducând la cazuri fatale de înec.
Totodată, copiii trebuie să fie monitorizați strict, în deosebi în perioada vacanței de vară și a caniculei. Maturii sunt rugați să ghideze copiii în apă în locuri special amenajate, dar și să nu le permită aflarea de unii singuri pe malurile bazinelor acvatice.
În situații de risc, cetățenii sunt rugați să apeleze numărul Unic de Urgență 112.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!