Femeia

Trebuie să vorbim

„Trebuie să vorbim” este o afirmaţie cu răspuns inclus. Femeia are ceva pe suflet şi este lipsită de îndoieli. Răspunsul care vine ca o rezolvare a problemei, în viziunea ei, nu te include pe tine sau, cel puţin, nu într-un mod care să-ţi facă plăcere.

Am încercat să înţeleg, de-a lungul timpului, această vorbă. Iniţiază o conversaţie, sau ar trebui. De fapt, vine ca o concluzie căci, imediat ce ţi-a fost adresată, capătă un rol de sentinţă. Noi nu folosim asemenea abordări. Un bărbat adevărat va enunţa din start şi într-un mod clar, explicit că are o problemă şi o va face numai după ce s-a dat cu capul de pereţi în căutarea unei soluţii pe care, în mod evident, nu a găsit-o şi vine la tine pentru a-l ajuta. Ne este prea lene, de obicei, să iniţiem discuţii „pe după cireş”.

Ele au un mod ciudat de a se exprima, atunci când ceva le supără. Deseori, alipesc la „Trebuie să vorbim” o zi în care acest lucru se va şi întâmpla şi, din păcate pentru el, acea zi nu este cea curentă. Nu vă imaginaţi prin ce stres ne treceţi pentru a afla, în cele din urmă, că vă deranjează ceva, de multe ori, foarte evident. Probabil, aveţi impresia că aşa ne ridicaţi interesul foarte mult, aşa cum o face un promo al unei emisiuni de la televizor. Nu, audienţa nu va fi mai mare, atunci când vă veţi decide să vă destăinuiţi şi nici cu mult mai interesată. Acelaşi om pe care-l iubeşti se va uita în ochii tăi şi va aştepta o sentinţă. Nu este nimic măreţ în asta.

Atunci când puiul meu îmi spune că trebuie să vorbim, intru puţin în panică din teama că o pot pierde fără a putea face ceva pentru a împiedica asta. Odată ce simţi că ai găsit ceea ce ai căutat atât amar de vreme, vrei cu toată fiinţa să o păstrezi lângă tine. Din fericire, întotdeauna am găsit numitorul comun şi am reuşit să menţinem armonia în această superbă poveste de dragoste, care va dura atât cât va trebui, sper eu, până la adânci bătrâneţi.

www.umbluliber.com
Sursa: Timpul Suplimentul Femeia

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *