Aceasta pe de o parte. Pe de alta, respectivul fenomen e ocultat cu grijă părintească de actuala Putere. Iar fenomenul e următorul: pe fundalul trăcănelilor Puterii despre libertatea pe care a obținut-o presa în perioada guvernării liberal-democrate, în RM are loc un proces de instaurare a unor practici de extracție totalitară. Nu cred că comuniștii vor reuși să dezlănțuie o „revoluție de catifea”, dar despre un „totalitarism de catifea” putem deja vorbi. E adevărat, un totalitarism încă timid, dar, totuși, totalitarism.
Prin totalitarism înțelegem aplicarea unor practici totalitare care constau în dictatura unei minorități, majoritatea populației fiind lipsită de drepturi și de libertăți. În cazul nostru minoritatea o formează elita care guvernează, iar majoritatea suntem noi, cetățenii, care suntem lipsiți de drepturi și libertăți. Nimeni n-o să mă poată convinge că într-o țară în care n-a fost demontat Sistemul creat de comuniști și în care Justiția și Presa sunt controlate de câteva grupări oligarhice cetățenii beneficiază de drepturile și libertățile pe care i le garantează Constituția.
„Totalitarismul de catifea” despre care vorbeam mai sus se manifestă prin însuși existența presei guvernamentale, care nu se declară ca atare, dar care există realmente. Este „firesc” ca această presă să fie ostilă pluralismului de opinii din societate. În legătură cu aprecierea mitingului din 3 noiembrie respectiva presă și-a asumat dubla postură de procuror și proroc (știe ce se va întâmpla mâine) care de fapt e o dublă impostură. Este firesc ca un asemenea eveniment să fie perceput diferit și tratat în mod diferit de către diferite categorii sociale? În mod normal, da. Cum a procedat însă presa guvernamentală? Prevalându-se de „interesul național” și „idealurile proeuropene” a încercat să pună pe trunchi capul celor care au cutezat să nu aplaude manifestarea din PMAN. Aceștia au fost declarați eretici, antistataliști, antieoropeni, procomuniști, radicali, marginali, inconștienți ș.a.m.d. după cunoscutul principiu bolșevic „cine nu e cu noi, e împotriva noastră”. Dacă aceasta nu e o manifestare de totalitarism, apoi ce este?
Partizanii Puterii nu admit alt punct de vedere și se căznesc să ne convingă că mitingul a fost necesar, „pe exterior”, pentru a transmite un mesaj Europei că moldovenii vor în UE, și „pe interior” pentru a consolida forțele proeuropene și a-i mai tempera pe comuniști. Admit asta, dar trebuie să spunem lucrurilor pe nume până la capăt, iar adevărul este că mitingul a fost necesar în primul rând actualei guvernări pentru 1. a-și reface imaginea dezastruoasă și 2. a deturna atenția societății de la gafele și abuzurile comise. După scandalurile legate de crima din Pădurea Domnească, distrugerea AIE 2, cârdășia deschisă cu comuniștii în primăvara acestuia an, înstrăinarea frauduloasă a Băncii de Economii și a Aeroportului, Coaliția PLDM-PD a înțeles că are o imagine dezastruoasă și trebuie să inventeze ceva care s-o reabiliteze în fața electoratului. Lumea întreagă la cap a înțeles că acest miting nu a fost organizat atât de dragul Europei, cât de dragul refacerii imaginii partidelor de la guvernare în perspectiva viitoarelor alegeri parlamentare. Privit în acest context mitingul a fost o amplă acțiune de manipulare a societății. Da, nu neg, majoritatea celor veniți la miting sunt susținători sinceri au parcursului proeuropean al RM, dar asta nu schimbă datele problemei. Sunt sigur, dacă aceiași oameni, care au fost în PMAN pe data de 3 noiembrie, ar fi fost invitați la un miting consacrat grelelor păcate ale actualei guvernări, ei ar fi venit și ar fi vorbit cu totul altceva.
A recunoaște acest adevăr nu înseamnă a fi mai puțin patriot și proeuropean, cum insinuează presa guvernamentală care practic îi refuză societății dreptul de a avea o altă opinie decât guvernarea. Argumentul cum că poziția ocupată de oponenții mitingului este distructivă deoarece induce stări de spirit defentiste e fals. La fel de fals e și argumentul potrivit căruia cei care nu au aplaudat mitingul ar fi măcinați de niște frustrări și ghidați de interese personale. Guvernarea actuală s-a compromis prea tare pentru a pretinde să iasă basma curată. Un popă curvar care s-ar apuca să propovăduiască inocența nu ar fi cea mai indicată și credibilă persoană. Chestia asta cu „hai să uităm totul” și să „mobilizăm masele” în numele unui „ideal măreț” face și ea parte din „tacâmul” gândirii totalitare. De la 1917 încoace popoarele din „spațiul ex-sovietic” au fost victimele a mai multor campanii de „mobilizare” în „numele idealurilor”. Iată de ce, jurnaliștii din presa guvernamentală care i-au atacat și-i atacă pe cei care și-au exprimat scepticismul față de respectivul miting ,volens nolens s-au plasat, în mod penibil și descalificant, pe pozițiile unei gândiri totalitare de tip comunist. O societate normală, liberă și pluralistă trebuie nu numai să admită, dar și să stimuleze diversitatea de opinii. Încolonarea societății sub drapelul unanimității face parte din arsenalul totalitarismului, nu al unei democrații autentice. O presă normală (democratică) discută în contradictoriu problemele, dar nu ascultă în poziție de drepți și cu mâna la chipiu indicațiile guvernului, nu vânează și denigrează „ereticii” sub pretextul promovării „mărețelor idealuri”.
Poziția de apărători ai Puterii, alături de cele de procuror și proroc, este a treia impostură a presei guvernamentale. Așadar, putem vorbi de tripla impostură a presei guvernamentale. Guvernarea, în mod normal, a avut nevoie – și mai are și în continuare! – nu de laude, ci de o critică necruțătoare pentru a înțelege că societatea nu e formată dintr-o gloată de tâmpiți, ci de oameni care judecă și de opinia cărora trebuie să țină cont. Să lauzi o guvernare care patru ani și-a făcut de cap și a desconsiderat cu cinism societatea numai pentru „meritul” că (pauză) componentele ei „s-au împăcat” mi se pare nu numai penibil și descalificant, nu numai o impostură, nu numai o manifestare de oportunsim, ci și o manifestare de gândire tipic totalitară.
Repet, e vorba de un totalitarism încă „de catifea”, dar totuși totalitarism. Nu mă mir dacă și acest punct de vedere va fi calificat drept "extremist", "procomunsit” și „antieuropean”.
