Dacă Ion Ceban îi reprezintă pe socialiştii lui Dodon – un partid profund anti-european, antiromânesc şi prorus, susceptibil de înţelegeri oculte cu Partidul Democrat al lui Plahotniuc, în spatele lui Andrei Năstase stau foşti „colegi” şi parteneri ai oligarhului care acum controlează puterea în R. Moldova. Nu mai puţin învechiţi în rele decât acesta, Victor şi Viorel Ţopa se ascund acum în Germania, pentru că în ţara lor au fost condamnaţi la ani grei de puşcărie. Este adevărat, condamnarea lor nu este fără implicarea lui Plahotniuc. Poate că, dacă ei, şi nu el, ar fi controlat justiţia din R. Moldova, situaţia ar fi arătat exact invers. Asta însă nu schimbă cu nimic situaţia în care ne aflăm de mulţi ani – în republică are loc o confruntare între grupări infracţionale organizate, care controlează partide, instituţii mass-media, instituţii ale statului, creând un văl al ignoranţei, de sub care cetăţenii să nu perceapă ceea ce se întâmplă cu adevărat, dar ceea ce li se serveşte din partea propagandei pe care respectivele grupări o folosesc.
Chişinăul, oraşul care produce peste două treimi din produsul intern brut şi impozitele colectate în republică, este în centrul acestor confruntări. Controlul asupra administraţiei municipale oferă accesul la importante resurse, de aceea grupările aflate în confruntare luptă cu tot ce au la dispoziţie pentru a-l câştiga. Andrei Năstase este finul lui Victor Ţopa şi liderul Partidului „Demnitate şi Adevăr”. Iar Ion Ceban este unul dintre fruntaşii Partidului Socialiştilor. Amândoi par a fi genul de oameni de partid cu ambiţii ceva mai mari în politică decât ocuparea funcţiei de primar al Chişinăului. Din funcţia de edil-şef al capitalei, Andrei Năstase nu-şi poate ajuta naşul şi finanţatorul să se întoarcă în republică. Prin urmare, funcţia de primar nu reprezintă decât o trambulină spre alte „culmi” ale instituţiilor politice. În aceste condiţii, chişinăuienii nu vor beneficia de o administraţie municipală calitativă, indiferent cum se va încheia turul II.
Pentru cetăţenii capitalei, abţinerea de a participa la aceste alegeri locale, în condiţiile în care niciunul dintre cei doi candidaţi nu este de încredere, este o opţiune tot mai populară. În primul tur, participarea a fost cu peste 13% mai mică decât la alegerile locale din 2015. Tendinţa se va păstra cel mai probabil şi în turul II. Faptul că oamenii, prin neprezentarea la vot, nu doresc să-i legitimeze pe candidaţii aflaţi în cursă, ar trebui să-i facă pe politicieni să-şi pună întrebări, cel puţin. Este un semn că locuitorii Chişinăului nu mai văd diferenţa între „un rău mai mare” şi „un rău mai mic”, şi că toate alternativele li se par la fel de rele. Această stare de lucruri va conduce până la urmă la delegitimarea întregii clase politice şi la adâncirea crizei de legitimitate, în care se află R. Moldova.
