Astăzi 22 Septembrie 2019, Duminică - Ultima actualizare la ora 15:06
Abonamente

Economie 23 August 2019, ora 07:40

Ucraina a EXPORTAT în Moldova de 7 ori mai mult decât a importat, în primele 6 luni ale anului

Marime Font

În condițiile în care nu există un program de susținere a producătorilor autohtoni, soldul negativ al balanței comerciale dintre Moldova și Ucraina crește din cauza majorării volumului de import al produselor alimentare ucrainene.

Un decalaj major dintre volumul produselor importate și a celor exportate se formează în sectoarele tradiționale pentru economia Moldovei. Moldova, practic, nu exportă anumite categorii de produse alimentare în Ucraina, ci le importă în volume colosale. Fără un program de înlocuire a importurilor, economia națională devine tot mai dependentă de țara vecină. În astfel de condiții, este complicat de obținut o creștere a fluxului de valută străină în țară din cauza exportului.

Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, în prima jumătate a anului 2019, bunuri ucrainene în valoare de 272 milioane USD au fost importate în Moldova. În aceeași perioadă, produse moldovenești în valoare de doar 36 de milioane USD au fost exportate în Ucraina. Față de aceeași perioadă a anului precedent, decalajul s-a mărit semnificativ.


În 2018, partea majoră de import de bunuri ucrainene a fost reprezentată produsele alimentare, băuturi și alcool - 152 milioane USD sau 26,2%. Această valoare este aproape dublă față de valoarea totală a exporturilor moldovenești în Ucraina. Urmează metale feroase - în valoare de 57 milioane USD sau 9,8%, lemn și produse din acesta - 39 milioane USD sau 6,8% USD, tutun și produse din tutun - 39 milioane USD sau 6,7% din importul total în Moldova produse din Ucraina.

Potrivit datelor Comtrade.un.org – unde sunt prezentate datele statisticile ONU privind comerțul international, în 2018, importurile de produse lactate din Ucraina s-au ridicat la 20 de milioane USD față de exporturile moldovenești de 0,3 milioane USD; cele de legume și culturi rădăcinoase - 10 milioane USD față de 0,09 milioane USD; fructe și nuci - 9 milioane USD față de 2 milioane USD; făină și cereale - 14 milioane USD față de 0,5 milioane USD; grăsimi și uleiuri - 8 milioane USD față de 0,004 milioane USD; sucuri, nectaruri și băuturi - 6 milioane USD față de 0,3 milioane USD; produse finite de cofetărie făină - 19 milioane USD față de 0,02 milioane USD.

În ceea ce privește exporturile moldovenești, alimentele, băuturile și alcoolul reprezintă ponderea principală - 32 milioane USD sau 41,5%. Exportul de produse farmaceutice este pe locul doi - 11 milioane USD sau 14%. Materialele de construcție minerale ocupă a treia linie - 7 milioane USD sau 8,5%.

Experții au o explicație pentru creșterea importului. Aceasta este dependent de calitatea proastă a produselor și marcajele false care induc în eroare consumatorul. Într-un interviu acordat pentru Komsomolskaya Pravda, economistul Georghe Botnaru a afirmat că furnizorii ucraineni râd de modul în care Moldova mănâncă tot ceea ce nu a fost posibil să vândă către alții: „Încarcă volume foarte mari de mărfuri „la prețuri imici”. În Moldova, stabilesc prețuri care sunt foarte profitabile, care le aduc un profit mare. De aceea, sunt interesați să scoată bunurile autohtoneede pe rafturile magazinelor noastre."

În țara noastră, nu există condiții suficiente pentru verificarea calității produselor importate din Ucraina. Reprezentanții Asociației producătorilor de lapte au atras în mod repetat atenția asupra acestui fapt.

 

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
Loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 22 Septembrie 2019, ora: 15:06

Naftogaz Ucraina: R. Moldova REFUZĂ să sprijine planul de REDUCERE a dependenței Europei de Rusia

Naftogaz Ucraina: R. Moldova REFUZĂ să sprijine planul de REDUCERE a dependenței Europei de Rusia

R. Moldova refuză să sprijine planul ucrainean de blocare a tranzitului gazului rusesc, a declarat joi purtătoarea de cuvânt a Naftogaz Ucraina, Alena Osmolovskaia, citată de politnavigator.net.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Septembrie 2019, ora: 10:32

PROTESTE VIOLENTE în Franţa: Poliţia a folosit gaze lacrimogene şi tunuri de apă pentru a dispersa mulţimea, la Paris/ Peste 66.000 de manifestanţi ai "Vestelor galbene", în stradă/ VIDEO

PROTESTE VIOLENTE în Franţa: Poliţia a folosit gaze lacrimogene şi tunuri de apă pentru a dispersa mulţimea, la Paris/ Peste 66.000 de manifestanţi ai "Vestelor galbene", în stradă/ VIDEO

Peste 66.000 de protestatari ai miscării "Vestele galbene" au ieşit în stradă sâmbătă, în Franţa, pentru a cincea săptămână consecutiv. La Paris, pe bulevardul Champs-Elysées au avut loc mai multe altercaţii violente, iar forţele de ordine au...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Septembrie 2019, ora: 10:22

Martorii lui Iehova, interzisă în Rusia și trecută pe lista organizațiilor extremiste

Martorii lui Iehova, interzisă în Rusia și trecută pe lista organizațiilor extremiste

Curtea Supremă din Rusia a decis că Martorii lui Iehova este organizație extremistă, iar toate proprietățile sale trebuie să fie predate statului, anunță Reuters.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Septembrie 2019, ora: 10:13

ORA DE IARNĂ 2019. Ce se întâmplă cu ora de iarnă după decizia Comisiei Europene de a renunţa la schimbarea orei

ORA DE IARNĂ 2019. Ce se întâmplă cu ora de iarnă după decizia Comisiei Europene de a renunţa la schimbarea orei

Ora de iarnă se aplică în fiecare an, în ultima noapte de sâmbătă spre duminică din luna octombrie. În anul 2019, trecerea la ora de iarnă va avea loc în noaptea de 26 spre 27 octombrie. În noaptea de 26 octombrie spre 27 octombrie 2019...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Septembrie 2019, ora: 10:04

Cutremur puternic în Albania. Zeci de răniţi şi case distruse/ VIDEO

Cutremur puternic în Albania. Zeci de răniţi şi case distruse/ VIDEO

Un seism cu magnitudinea de 5,6 pe scara Richter s-a produs, sâmbătă seara, la 30 de kilometri vest de capitala Albaniei, Tirana, a anunţat Serviciul de prospectare geologică al SUA.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Septembrie 2019, ora: 08:50

Chipul Omului de Denisova, rudă a omului modern, reconstituit în premieră

Chipul Omului de Denisova, rudă a omului modern, reconstituit în premieră

Aspectul fizic al misteriosului Om de Denisova, una dintre rudele îndepărtate ale omului modern, a fost dezvăluit după ce o echipă de oameni de ştiinţă i-a reconstituit chipul pornind de la ADN extras dintr-un deget fosilizat ce a aparţinut unei fete.

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 22 Septembrie 2019, ora: 08:32

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 22 SEPTEMBRIE 2019. TAURII SUNT CONFUZI ȘI FRUSTRAȚI

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 22 SEPTEMBRIE 2019. TAURII SUNT CONFUZI ȘI FRUSTRAȚI

 aHoroscopul zilei de 22 septembrie 2019 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 22 septembrie 2019 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2019, ora: 15:04

Această iluzie optică e imposibil de descifrat la prima vedere

Această iluzie optică e imposibil de descifrat la prima vedere

Iluziile optice exploatează schimbarea dintre ceea ce ochii noştri văd şi ceea ce creierul percepe. Iar cea mai nouă iluzie optică care circulă pe internet și care se joacă nemilos cu mintea ta înfățișează două cranii. Vezi cum o explică specialiștii.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2019, ora: 10:52

Urechean deranjat de cuvântul ROMÂNESC // „Scoateți panourile astea sau plecați” - Partidul Popular Românesc dat afară din sediu

Urechean deranjat de cuvântul ROMÂNESC // „Scoateți panourile astea sau plecați” - Partidul Popular Românesc dat afară din sediu

Precursorul Partidului Popular Românesc, PLR, închiria sediul de la Serafim Urechean. E o clădire frumoasa, impozanta, puțin mai la vale de Filarmonica, pe strada Mihai Eminescu, scrie liderul PPR Vlad Țurcanu.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2019, ora: 10:22

47 de stații CFR vor arăta precum cele din Occident

47 de stații CFR vor arăta precum cele din Occident

 Compania Naţională de Căi Ferate CFR a anunţat vineri că şapte companii româneşti de specialitate au depus oferte în cadrul licitaţiilor publice, organizate de companie, pentru întocmirea studiilor de fezabilitate pentru 44 de staţii de cale ferată, incluse...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2019, ora: 10:16

Reacția Occidentului la creșterea Chinei și protestele din Hong Kong, decisiva pentru economia lumii

Reacția Occidentului la creșterea Chinei și protestele din Hong Kong, decisiva pentru economia lumii

 Modul Chinei de a riposta la protestele anti-chinezești din Hong Kong duce Occidentul, după cum vom vedea, în pragul a două întrebări fundamentale pentru economia lumii. Pentru că discutăm despre modul cum SUA și alte state vor trata de acum înainte, inclusiv...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2019, ora: 09:52

Maia Sandu îl critică pe Octavian Țîcu

Maia Sandu îl critică pe Octavian Țîcu Din editia print

Maia Sandu susține că deputatul Octavian Țîcu, candidatul Partidului Unității Naționale la alegerile din 20 octombrie în Chișinău, face un deserviciu alegătorilor proeuropeni din capitală. Astfel a comentat premierul decizia parlamentarului de a părăsi fracțiunea PPDA din...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2019, ora: 09:47

Igor Dodon: Dacă PSRM va dori, va avea majoritate într-o săptămână

Igor Dodon: Dacă PSRM va dori, va avea majoritate într-o săptămână

 Dacă socialiștii și-ar fi dorit, ar fi creat singuri majoritatea parlamentară timp de o săptămână după modelul care a existat în Parlamentul precedent, dar Partidul Socialiștilor nu-și dorește acest lucru. Declarația aparține președintelui Igor Dodon, lider...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2019, ora: 09:37

Vladimir Voronin o sfătuiește pe Maia Sandu să nu aibă încredere în Dodon

Vladimir Voronin o sfătuiește pe Maia Sandu să nu aibă încredere în Dodon

Liderul PCRM, Vladimir Voronin, îi recomandă Maiei Sandu să nu aibă încredere în Igor Dodon. Declarația a fost făcută în cadrul unei emisiuni la TVR Moldova.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2019, ora: 09:30

FOTO /// Andrei Năstase – ironizat de internauți din cauza felului în care o privește pe Ivanka Trump

FOTO /// Andrei Năstase – ironizat de internauți din cauza felului în care o privește pe Ivanka Trump

Nastase are privirea aplecata, iar internautii n-au ezitat sa faca gluma la acest subiect. “Andrei, nu strange mana prea tare si ridica ochii in sus!”, “Domnu vice-ministru se holbeaza la t**ele doamnei Trump?”, “Ce face Andrei Nastase, cauta cu ochii daca are...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2019, ora: 09:17

Mercedes, revoluție tehnologică: renunță la dezvoltarea motoarelor cu combustie internă și se concentrează pe electric

Mercedes, revoluție tehnologică: renunță la dezvoltarea motoarelor cu combustie internă și se concentrează pe electric

Șeful departamentului de dezvoltare al gigantului german Daimler a anunțat o decizie majoră: concernul auto abandonează investițiile în motoarele pe benzină și motorină și se concentrează pe dezvoltarea automobilelor electrice.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2019, ora: 09:16

Traian Băsescu a fost declarat colaborator al Securităţii / Prima reacție - Nu mă apuc să dau cu pietre în judecători. Voi contesta decizia!

Traian Băsescu a fost declarat colaborator al Securităţii / Prima reacție - Nu mă apuc să dau cu pietre în judecători. Voi contesta decizia!

Curtea de Apel București a admis vineri acțiunea CNSAS și a constatat calitatea de colaborator al Securităţii în privinţa fostului președinte Traian Băsescu, potrivit deciziei instanței.

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 21 Septembrie 2019, ora: 09:15

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 21 SEPTEMBRIE 2019. SĂGETĂTORII POT FI MARCAȚI DE O ÎNTÂLNIRE

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 21 SEPTEMBRIE 2019. SĂGETĂTORII POT FI MARCAȚI DE O ÎNTÂLNIRE

Horoscopul zilei de 21 septembrie 2019 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 21 septembrie 2019 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 21...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2019, ora: 08:19

Asigurată de a deveni primul șef al Parchetului european, magistrata Laura Codruţa Kovesi îşi ia revanşa după ani buni de luptă în România împotriva malversaţiunilor clasei politice, până în punctul de a deveni o obsesie a guvernului de la Bucureşti, scrie publicața franceză...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2019, ora: 07:56

DUPĂ CE I-A DAT ȚARA LUI DODON, Năstase S-A TREZIT? / „Dacă Primăria Chișinău va ajunge pe mâinile socialiștilor, atunci în capitală va fi dezastru”

DUPĂ CE I-A DAT ȚARA LUI DODON, Năstase S-A TREZIT? / „Dacă Primăria Chișinău va ajunge pe mâinile socialiștilor, atunci în capitală va fi dezastru”

Fostul deputat si ministrul MAI, Andrei Năstase, susține că dacă Primăria Chișinău va ajunge pe mâinile socialiștilor, atunci în capitală va fi dezastru. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Septembrie 2019, ora: 18:53

WineTech Moldova: WINET - un nou proiect în domeniul comerțului și cooperării din sectorul vinicol din regiunea Bazinului Mării Negre

WineTech Moldova: WINET - un nou proiect în domeniul comerțului și cooperării din sectorul vinicol din regiunea Bazinului Mării Negre

 WINET este primul proiect transfrontalier din regiunea Bazinului Mării Negre ce va cuprinde, inițial, trei țări: Moldova, România și Bulgaria. În cadrul acestui parteneriat vinicol, Republica Moldova este partener lider și implementator.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Septembrie 2019, ora: 13:04

Jurnalist britanic despre Aeroportul Chișinău: promisa dezoligarhizare să nu se transforme în „dodonizare”

Jurnalist britanic despre Aeroportul Chișinău: promisa dezoligarhizare să nu se transforme în „dodonizare”

Atacurile directe și mai voalate ale președintelui Igor Dodon și Guvernului de la Chișinău asupra companiei a preluat contractul de concesiune a Aeroportului Internațional Chișinău provoacă tot mai multe îngrijorări în mediul diplomatic, dar și în cel al...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)