Actualitate

Ucraina acuză Rusia că ar folosi atacuri cibernetice, înaintea alegerilor prezidențiale

Demediuk a precizat, într-un interviu acordat agenției Reuters, că atacatorii folosesc diferite instrumente online infectate cu viruşi – felicitări, invitaţii la shopping, oferte de actualizare a software-ului – şi alte metode de tip phishing, care presupun asumarea de identităţi false pentru obţinerea parolelor şi altor date personale ale utilizatorilor unor site-uri, informează Agerpres.

Cu 10 săptămâni înainte alegerilor, hackerii cumpără şi date personale ale oficialilor implicaţi în procesul electoral, plătind pentru ele cu criptomonede, pe „dark web”. Plăţile în criptomonede se fac „din aceleaşi conturi folosite şi pentru finanţarea atacurilor anterioare”, ceea ce constituie „un indiciu că sunt implicate aceleaşi organizaţii de hackeri aflate sub controlul unor agenţii speciale ruseşti”, a mai spus Demediuk.

Solicitat să comenteze acuzaţiile oficialului ucrainean, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat: „Structurile de stat ale Rusiei nu s-au amestecat niciodată şi nu se amestecă în afacerile interne ale altor ţări”.

După ce Rusia a anexat Crimeea, în 2014, Ucraina a acuzat de mai multe ori Moscova de coordonarea unor atacuri informatice pe scară largă, în cadrul aşa-numitului război hibrid. Rusia a negat toate acuzaţiile.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *