Actualitate

Ucraina sărbătorește Ziua Independenței: Paradă militară impresionantă la Kiev

Mai multe acțiuni publice dedicate acestei zile vor avea loc la Kiev, autoritățile сapitalei ucrainene au pregătit o paradă militară, la care vor participa peste 5.000 de soldați ucraineni și 100 de aeronave și elicoptere, transmite Știri.md.

La paradă vor defila și militari din alte țări. Marți seară, tenorul italian Andrea Bocelli va susține un concert în Piața Constituției din apropierea clădirii Parlamentul de la Kiev.

Potrivit presei de la Kiev, cel mai important eveniment care a fost dedicat împlinirii a 30 de ani de independență a Ucrainei a avut loc luni, în сapitala țării: summitul inaugural al Platformei Crimeea, un mecanism internațional de consultare și comunicare inițiat de Kiev, al cărui scop pe termen lung este obținerea eliberării peninsulei de sub ocupația Rusiei și revenirea sa la Ucraina. La eveniment au participat, desigur lideri politici și reprezentanți de organizații din peste 40 de state.
 
Ucraina și-a proclamat independența pe 24 august 1991, iar pe 1 decembrie 1991 a organizat primele alegeri libere și un referendum național, în cadrul căruia 90,32% dintre ucraineni s-au pronunțat în favoarea independenței țării. În urma alegerilor din 1 decembrie 1991, Leonid Kravciuk a devenit președintele Ucrainei.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *