Politică

ULTIMA ORĂ! Comunistul Voronin, supărat pe votul din Parlament care face dreptate limbii române în R. Moldova: NU va mai participa la sedințele în plen până la decizia Curții Constituționale privind soarta legii

Comunistul Vladimir Voronin a semnat o declarație prin care își anunță „protestul politic” în legătură cu adoptarea de către Parlament, în lectură finală, a proiectului de lege potrivit căruia limba română va lua locul „limbii moldovenești”, „limbii oficiale”, „limbii de stat” și „limbii materne” în toată legislația din Republica Moldova, inclusiv în Constituție, relatează Ziarul Național.

Asfel, prin declarația citită vineri, 17 martie, la ședința Parlamentului, de către colega sa de fracțiune Inga Sibova, Voronin anunță că nu va mai participa la ședințele Parlamentului până la decizia Curții Constituționale vizavi de contestația depusă de Blocul comuniștilor și socialiștilor la Înalta Curte.

Vladimir Voronin susține că majoritatea parlamentară a Partidului Acțiune și Solidaritate ar fi „încălcat Constituția”, atunci când a aprobat proiectul de lege care implementează Hotărârea din 2013 a Curții Constituționale privind interpretarea articolului 13 alin. (1) din Constituție, în corelare cu Preambulul Constituției și cu Declarația de Independență a Republicii Moldova. Înalta Curte a stabilit că textul Declarației de Independență a Republicii Moldova prevalează asupra Constituției aprobate mai târziu și stabilea că limba oficială a R. Moldova este „moldoveneasca”.

Deputata Inga Sibova a mai anunțat că, în semn de protest, și fracțiunea Blocului comuniștilor și socialiștilor boicotează ședința de astăzi a Parlamentului, în cadrul căreia președinta Maia Sandu ține un discurs, iar deputații se pregătesc să aprobe pachetul de legi care prevede reformarea activității Serviciului de Informații și Securitate.

În replică, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că decizia de joi, 16 martie, din Parlament care face dreptate limbii române în Republica Moldova este „întârziată, dar curajoasă și corectă”. O

De asemenea, oicialul a propus deputaților să țină un moment de reculegere în memoria tuturor celor care au luptat pentru limba română în stânga Prutului, au ținut „făclia aprinsă”, iar „nouă ne-a revenit sarcina s-o ducem la bun sfârșit”.

Totodată, Igor Grosu i-a îndemnat pe deputații din opoziție să meargă la Ambasada României să depună cerere de renunțare la cetățenia română de care profită.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


comentarii

  1. Draga Vladimir , te rugam sa ta alaturi precursorului tau din Piata Rosie din Moskova.
    Pe aici prin Moldova nu prea mai ai ce face
    Toti te urasc si te injura !
    Asa sa -te ajute Stalin si Putin .

  2. Tovarășul milițian o trage (sau se trage?) cu constituția, pentru că ”dă bine” la proști și pe-ici pe-aolo încă mai pute a parfum sovietic impregnat până-n măduva oaselor în comunistul special, bătăios și buclucaș de meserie. Că ”NU va mai participa la ședințele în plen” este un risc pentru el și o șansă pentru democrație și prosperitate în Republica Moldova. În momentul în care nu se mai aciuează ca un nemernic prin parlament, îl va găsi acasă aia, de-i zice ”doamnă”, cu coasă, seceră și ciocan, și-l va catapulta pe individul ajuns la vârsta senectuții și senilității, caracterizată prin slăbirea funcțiilor fiziologice și psihice, fără drept de apel, direct lângă Lenin și Stalin în raiul comuniștilor și socialiștilor, la fel de nepieritori ca și el, croncanul cârtitor.

  3. Glume, glume, dar situația e serioasă. Limba română e alcătuită din graiul moldovenesc, graiul transilvănean, graiul muntenesc ș. a. De asemenea naționalitatea română e alcătuită din etnia moldovenească, etnia transilvăneană, etnia muntenească ș. a. Toate frasuirile comuniștilor și socialiștilor sunt minciuni propagandistice.

  4. Stimabile, intr-adevar exista grai transilvanean, muntenesc, maramuresan etc, dar nu le confunda cu etnia, care e una singura, cea romana. Pentru o mai buna intelegere ajuta cele spuse de Academia Romana, condusa de un roman cu grai frumos ardelenesc.

Dă-i un răspuns lui mazeta rusa Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *