Actualitate

ULTIMA ORĂ! Una dintre cele cinci grupări criminale din cadrul dosarului penal denumit generic „Metalferos” trimisă pe banca acuzațiilor

În dosarul trimis în judecată calitatea de inculpați le-a fost atribuită la opt persoane, care sunt acuzate că au comis următoarele infracțiuni: Crearea și conducerea unui grup criminal organizat (art.284 din Codul penal); Escrocherie săvârșită în proporții deosebit de mari (art.190 alin.(5) din Codul penal) și Spălarea banilor, săvârșită de un grup criminal organizat și în proporții deosebit de mari (art.243 alin.(3) lit.a) și b) din Codul penal).

Potrivit acuzației, în perioada anilor 2018-2019, conducătorul grupului criminal organizat în complicitate cu directorul SA „Metalferos” de atunci, a acceptat realizarea planului infracțional elaborat de către conducătorul organizației criminale și a semnat contractele de cumpărare a metalelor feroase și neferoase de către SA „Metalferos” nemijlocit de la agenții economici administrați și gestionați, la direct sau prin persoanele interpuse de către conducătorul grupului criminal organizat, cărora li s-a oferit în mod intenționat un preț esențial avantajos decât celorlalți agenți economici cu care, la fel, au fost semnate nemijlocit de către SA „Metalferos” contracte de livrare a metalelor.

În baza contractelor semnate, pe conturile bancare ale agenților economici gestionați prin intermediari și/sau nemijlocit de către conducătorul grupului criminal organizat, SA „Metalferos”, în diferite perioade de timp a transferat mijloace bănești, procurând de la aceste entități metal feros și neferos.

Din sumele primite de la SA „Metalferos” în conturile agenților economici gestionați de același conducător al grupului criminal organizat, pe baza contractelor încheiate, acesta a organizat efectuarea transferurilor bănești pe conturile altor agenți economici gestionați prin intermediari tot de către el, în scopul creării aparenței de legalitate, în special de rentabilitate a activității agenților economici gestionați, cu o diferență nesemnificativă între mijloacele bănești primite de la SA „Metalferos” și mijloacele bănești, transferate pentru procurarea metalelor feroase.

Continuând realizarea scopului criminal determinat, conducătorul grupului criminal organizat, știind cu certitudine că prețul real de procurare de la populație – persoane fizice, a metalelor feroase este mult mai redus, având în vedere că întreprinderile pe care le administra prin persoane interpuse, dispuneau de suprafețe special destinate pentru colectarea metalelor, prin persoanele instigate de el, precum și alte persoane la moment nestabilite de către organul de urmărire penală, a organizat și a asigurat prezentarea către băncile comerciale a actelor de achiziție, cu date vădit denaturate cu privire la prețul metalului feros, cu ulterioara scoatere la prețul majorat în numerar a mijloacelor bănești din conturile agenților economici controlați.

Ulterior, după ridicarea acestor mijloace bănești, membrii grupului criminal organizat, executând indicația dată de către conducătorul acestuia, i-au transmis aceste mijloace ultimului în circumstanțe de timp și loc nestabilite.

Din sumele de bani primite de la membrii grupului criminal organizat, realizând sarcinile stabilite de conducătorul asociației criminale, conducătorul acestui grup criminal organizat, prin persoanele la moment nestabilite de către organul de urmărire penală, a repartizat mijloacele bănești dobândite pentru metale feroase și neferoase, persoanelor responsabile de cumpărarea acestora de la populație, iar restul mijloacelor bănești dobândite ilegal, le-a împărțit, în circumstanțele de timp și de loc nestabilite, cu liderii și conducătorul organizației criminale.

În consecință, ca urmare a schemelor infracționale implementate, SA „Metalferos” i-a fost cauzat un prejudiciu în proporții deosibit de mari în mărime de 736 511 551,56 lei.

Concretizăm că, în privința celorlalte patru grupuri criminale organizate, inclusiv în privința conducătorului organizației criminale, urmărirea penală continuă.

La moment procurorii întreprind toate măsurile necesare în vederea identificării tuturor figuranților, administrării probatoriului, precum și, după caz, indisponibilizării bunurilor infracționale, în vederea asigurării confiscării lor.

Sursa: punctul.md

Puteţi urmări ştirile Timpul.md şi pe Facebook!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.