Sport

(UMILINȚĂ MAXIMĂ) Câinii roșii DRESAȚI la Timișoara

Gazdele au început mai bine partida, Şeroni în minutul doi fiind aproape de deschiderea scorului cu o lovitură de cap din interiorul careului, mingea trecând puţin pe lângă poarta lui Naumovski.

Echipa lui Gig Mulţescu nu a avut nicio ocazie importantă de poartă, singurele faze mai periculoase de poartă fiind la loviturile de cap ale lui Joel Thomas.

De menţionat că în minutul 29, Timișorenii au ratat şi o lovitură de pedeapsă prin Trandu, care a trimis mult peste poartă.

Golurile au fost marcate de Szabolcs Szekely ’39 şi Cristian Bărbuţ ’63.

În minutul 29, Trandu a ratat o lovitură de la 11 metri, acordată după un fault al lui Naumovski asupra lui Szekely.

Timişorenii au reuşit o serie de transferuri importante în această vară, obţinînd semnătura unor jucători ca Nuno Claro sau Scutaru, ambii anunţaţi titlulari. De partea cealaltă, Gigi Mulţescu are ocazia să îşi vadă lalucru noua echipă într-un meci oficial, "cîinii" făcînd nu mai puţin de şase schimbări în primul "11" faţă de sfîrşitul sezonului trecut.

Valentin Velcea, antrenorul celor de la ACS Poli Timişoara, a vorbit despre succesul echipei sale cu Dinamo, scor 2-0.

"Necunoscuta Timişoarei şi-a arătat colţii, prin organizare şi dăruire extraordinară, cu jucători care vor să demonstreze că merită să joace în Liga I. Noi am demonstrat astă-seară că Timişoara rămâne Timişoara. Lumea a venit aşa cum mă aşteptam la stadion. Zic că am etalat un joc destul de frumos, şi cu goluri şi cu ratări. De multe ori, cel care îşi doreşte mai mult câştigă. Am crezut ş voi crede mereu în această echipă, acesta este spiritul Timişoarei. Doresc să rămânem cu picioarele pe pământ, să ne bucurăm cât trebuie şi când vin înfrângerile să suferim atât cât trebuie. Noi încercăm să chemăm fanii prin jocul nostru. Pentru mine obiectivul este ocuparea primelor zece locuri în Liga I", a declarat Velcea.

El a spus că sunt şanse foarte mari ca Dorin Goga să vină la Timişoara.

Jucătorul Cristian Bărbuţ s-a declarat extrem de fericit că a marcat la debutul în Liga I. "Sunt foarte fericit că am marcat şi este un debut foarte important şi frumos pentru mine. Calitatea mea de bază este viteza", a spus Bărbuţ.

Mai avem mult pînă să devenim cineva. Trebuie să fim atenţi pentru că drumul e lung şi mai urmează şi Cupa României, care pentru mine e un obiectiv îndrăzneţ", a spus Valentin Velcea.

Antrenorul câinilor roșii: "N-am avut ritm, dinamică, precizie, au fost multe probleme, n-am avut prospeţime, au fost greşeli în apărare. La pauză s-a schimbat un pic, dar dacă n-ai calitate s-o bagi în poartă şi mai faci şi greşeli, e greu. Au fost multe disfuncţii, lucruri tulburi, au afectat prospeţimea jucătorilor. Analizăm săptămâna asta şi vedem ce va fi. Sunt foarte tulburat, confuz, sunt multe lucruri care n-au fost în regulă. Ultimele două zile au fost speciale, cu multe prezentări de tricouri, reclame, festivităţi, n-a fost în regulă. Va fi destul de greu dacă rămânem cu lotul ăsta. Clar ne mai trebuie jucători care să aducă şi calitate. ACS Poli a fost o surpriză plăcută sau mai bine zis neplăcută pentru mine", a declarat Mulţescu.

Echipele de start:

ACS Poli: Nuno Claro – Nohai, Scutaru, Şeroni, Marovic – Ovidiu Petre – Bărbuţ, Trandu, Boldea, Nicola – Szekely

Rezerve: Coca, Poparadu, Petrovic, Belu, Popovici, Nanu, Jorge Ruiz

Dinamo: Naumovski – Rus, Luchin, Asanovic, Filip – Boubacar – Lazăr, Matei, Dănciulescu, Curtean – Thomas

Rezerve: Manyur, Grigore, Fai, Strătilă, Elton, Rotariu, Pape

Timpul.md via prosport.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *