Ultima oră
Un avion cu 47 de oameni la bord s-a prăbuşit în Venezuela

Din cei 47, 43 sunt pasageri, iar patru sunt membrii ai echipajului, au precizat oficialii.
Directorul protecţiei civile, citat de BBC, a anunţat că există supravieţuitori, dar deocamdată nu se cunoaşte numărul exact al acestora. Surse neoficiale au declarat că numărul celor care au scăpat cu viaţă ar fi mai mare de 23.
Avionul efectua un zbor de la Ciudad Guayana, la Porlamar, în Insula Margarita.
Aparatul s-a prăbuşit la scut timp după decolare, în apropiere de Puerto Ordaz, în sud-estul ţării, a declarat ministrul Transporturilor şi Comunicaţiilor, Francisco Garces.
Potrivit AFP, aeronava face parte din flota companiei publice aeriene a Venenezuelei, Conviasa.
Sursa: Adevarul.ro