Un german a devenit membru de onoare al AŞM
Născut la 9 ianuarie 1934 în Ernsthofen, Germania, a absolvit în 1960 Universitatea Tehnică din Aachen, Germania de Vest, obţinând gradul ştiinţific de doctor la Universitatea din Sheffild, Anglia, în 1964. În continuare a activat la Compania Telefunken din Ulm, Germania, la Institutul Naţional de Ştiinţe Aplicate din Villeurbanne, Franţa, şi la Universitatea din Sheffild, Anglia, unde a demarat cariera sa ştiinţifică. O altă treaptă în ascensiunea lui profesională: în ianuarie 1971 a devenit profesor în inginerie electronică la Universitatea din Newcastle, Anglia, unde a fondat un Centru de tehnologii noi în semiconductori. În 1978 revine în ţară, unde activează în calitate de profesor în electronica de frecvenţe înalte la Universitatea Tehnică din Darmstadt. Aici, în Germania, a elaborat numeroase concepte şi tehnologii noi pentru micro- şi opto-electronică. A ajuns şi în Japonia, unde a activat într-un laborator de electrotehnică. Apoi a zburat peste ocean, în SUA, pentru a realiza cercetări în Laboratorul de Aviaţie din Dayton. În calitate de consultant-şef, a participat la implementarea diferitor proiecte finanţate de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, unul dintre care a vizat dezvoltarea microelectronicii în India.
Despre aceste şi alte detalii a relatat la Adunarea generală a membrilor AŞM, în tradiţionalul Laudatio, m.c. Ion Tighineanu, vicepreşedinte al AŞM.
Este inestimabilă contribuţia prof. Hartnagel adusă la dezvoltarea cercetării în Republica Moldova. Legăturile de cooperare au fost iniţiate încă în anii 80 de regretatul academician Sergiu Rădăuţanu, pentru ca peste un deceniu şi ceva prof. Hartnagel să fie printre organizatorii primului Simpozion NATO la Chişinău şi printre promotorii unor proiecte ştiinţifice importante, susţinute de Comitetul pentru Ştiinţă NATO şi de alte structuri financiare din Occident. Pe parcursul anilor au fost organizate simpozioane ştiinţifice bilaterale atât la Darmstadt, cât şi la Chişinău, cercetătorii moldoveni, beneficiind de donaţii de utilaj tehnologic. Contactele, iniţiate de peste trei decenii, au rezultat cu lansarea programelor de proiecte comune moldo-germane de cercetare, contractul de colaborare fiind semnat la Bonn de către preşedintele AŞM, acad. Gheorghe Duca.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!