Actualitate
Un nou cutremur în zona Vrancea de 4.9 grade pe scara Richter!
Cutremurul s-a produs la la ora 2:44, cu doar un sfert de oră înainte ca acele ceasornicelor să fie date înainte pentru ora de vară. Seismul a avut epicentrul în Vrancea, la o adâncime de 141 kilometri.
Ultimul cutremur din zona Vrancea a avut loc pe 27 martie, seismul având 3.7 grade.
De la începutul acestui an, în zona Vrancea au fost înregistrate două cutremure cu magnitudinea de 4,6 grade, la 24 ianuarie şi,respectiv, la 16 martie.
Cel mai puternic cutremur din ultimii 10 ani a avut loc pe 22 noiembrie 2014, în Vrancea, Atunci, seismul a fost resimţit şi în Chișinău, fiind urmat de mai multe replici.
Sursa: Moldova.org