Un ofițer de poliție reținut de CNA pentru mită. Omul legii ar fi pretins 2500 de euro pentru a scăpa o femeie de dosar penal
Marți, 25 octombrie, un ofițer de poliție din cadrul Inspectoratului General al Poliției a fost reținut într-un dosar de trafic de influență, după ce ar fi acceptat 2500 de euro de la o femeie pentru a influența mușamalizarea unei cauze în care aceasta ar fi avut statut de bănuită, transmite Realitatea.md.
Astfel, potrivit materialelor acumulate, polițistul ar fi dat promisiuni că poate influența persoane publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Rîșcani, precum și procurori, care gestionează cauza, să o scoată pe femeie de sub urmărire penală.
„Ofițerii DGT Nord și procurorii anticorupție au desfășurat percheziții în automobilul personal şi la domiciliul bănuitului, de unde au fost ridicate mijloace financiare și purtători de informație”.
În urma acțiunilor de urmărire penală, ofițerul de poliție a fost reținut și plasat în izolator pentru 72 de ore.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!