Sănătate

Usturoiul, leac miraculos şi baza pentru mâncare. Cum este bine să fie consumat

Potrivit informaţiilor din broşură editată de Asociaţia "Turist în Bistriţa-Năsăud", usturoiul este bine să fie consumat crud, pentru că multe dintre principiile sale terapeutice dispar prin fierbere. Printre beneficiile sale cunoscute se numără întărirea imunităţii, tratarea bolilor pulmonare, a bolilor de inima, dar şi a gripei, combate reumatismul, diabetul şi infecţiile urinare.

Unul dintre leacurile pe care vi le puteţi prepară singuri este tinctura de usturoi. Aveţi nevoie de două căpăţâni de usturoi şi de nişte ţuică – iar ţuică de prune de Bistriţa este la fel de cunoscută la Festivalul Usturoiului. într-o sticlă de culoare închisă se toarnă o treime ţuică, căpăţânile de usturoi pisate şi se completează cu apă fiartă, răcită în prealabil. Amestecul se lasă la macerat timp de 48 ore, la întuneric. Cum se ia tinctura de usturoi? Câte zece picături de două-trei ori pe zi, cu o jumătate de ora înainte de masă. Este bună în tratamentul afecţiunilor respiratorii, pulmonare, circulare, ajută la scăderea colesterolului şi poate preveni infarctul miocardic.

Cât despre reţete cu usturoi, realizatorii broşurii au ales şase dintre cele mai gustoase. Printre acestea se numără untul de usturoi, care se prepară dintr-un pachet de unt, o căpăţână mare de usturoi, o ceapă mică, o legătură de pătrunjel, o jumătate de linguriţă de ulei şi piper. Usturoiul curăţat se pune într-o strecurătoare de metal, care se aşază pe o oală cu apă, pe aragaz. Se lasă cinci minute din momentul în care fierbe apă. în robotul mixerului puneţi untul moale, tăiat cubuleţe, ceapă tăiată mărunt, usturoiul şi piperul. Se mixează, apoi se adaugă uleiul şi pătrunjelul tăiat, până se obţine o pastă fină. Puteţi păstra untul de usturoi într-un borcan, la frigider, şi va ideal servit pe pâine prăjită, că baza pentru sandvişuri sau lângă o friptură.

O altă reţeta delicioasă, numai bună de preparat la o ieşire la iarbă verde, este puiul la ceaun cu usturoi. Aveţi nevoie de un pui, 100 ml ulei, 50 ml apă, cinci căţei de usturoi şi piper după gust. Puiul curăţat şi tăiat se sărează şi se adaugă în ceaun peste uleiul încins. Se lasă să se prăjească bine pe ambele părţi, după care se adaugă apă caldă. Se ţine pe foc până scade apă, apoi se adaugă usturoiul pisat şi piperul. Când este gata, puiul se aşază pe un platou, se decorează cu pătrunjel verde şi va fi numai bun servit lângă o mămăligă aburindă.

sursa: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *