Actualitate

Val de aer polar în România, cu ger și ninsori

Un val de aer polar aduce ninsori puternice și viscol. Se circulă greu, în șapte județe din țară, unde este lapoviță și ninsoare. Frigul s-a instalat deja, iar temperaturile sunt mai scăzute decât ar fi normal la începutul lunii decembrie. Ninge și în București, iar meteorologii anunță că stratul de zăpadă va ajunge la opt centimetri.

Peisaj de iarnă în aproape toată țara. Este alertă de lapoviță și ninsori, iar în Moldova si la munte s-a depus strat de zăpadă. Meteorologii anunță că va continua să ningă la munte și în Moldova unde va fi și cel mai frig, iar temperaturile vor coborî sub 0 grade. În restul țării vor fi precipitații mixte, iar izolat se va depune polei. În plus, vântul va sufla cu putere, iar temperatura resimțită va fi mult mai scăzută, în condițiile în care cu greu se vor depăși 3 grade.

În următoarele zile, temperaturile nu vor trece de 8 grade. Mâine, ninsorile și lapovița vor începe din regiunile sud-vestice, iar spre seară se vor extinde în sud-estul țării. La început de weekend vor fi precipitații mixte în centru, vest și sud-est, iar apoi vor rămâne în regiunile intracarpatice. În tot acest timp va continua să ningă la munte. În Capitală va fi atmosferă de iarnă. Vor fi precipitații mixte și seara vor predomina ninsorile. În termometre nu vor fi mai mult de 2 grade.

Se circulă în condiţii de lapoviţă şi ninsoare în şapte judeţe

Centrul Infotrafic a transmis joi dimineaţă că se circulă în general pe un carosabil umed, cu precipitaţii sub formă de ploaie, dar sunt semnalate lapoviţă şi ninsoare în zona montană a judeţelor Argeş, Braşov, Buzău, Covasna, Harghita, Prahova şi Vrancea, fără intensificări ale vântului. Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 Bucureşti-Piteşti, A2 Bucureşti – Constanţa, A3 Bucureşti – Ploieşti, DN 1 Ploieşti-Braşov, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, cu precipitaţii sub formă de ploaie, izolat cu lapoviţă şi ninsoare.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


1 comentariu

  1. Daca mai intereseaza pe cineva, pt ca in lipsa de articole, comentam si noi pe la Vreme subiecte istorice de mare importanta, ca asta e, atat s-a putut. In sfarsit, dupa 34 de ani, am aflat si noi ce a fost in 1989 in Romania, revolutie sau lovitura de stat. N-a fost o revolutie, ci o incercare de revolutie, dar la Timisoara. LA Bucuresti a fost o diversiune la mitingul organizat de Ceuseascu, urmata de o lovitura de stat, avand o aripa politica in persoana lui Ion Iliescu si o aripa militara in persoana generalului Nicolae Militaru. Ii urmau pe cale ierarhica subordonatii lor. Capul a fost generalul Militaru, chemat de la pensie de Ion Iliescu. Generalul Militaru era agent GRU si primea ordine de la Moscova. Cei doi, Militaru si Iliescu si-au pus oamenii in toate structurile FSN, armata, justitie, SRI. Aceasta structura a impiedicat aflarea adevarului timp de 34 de ani. Totodata, pt a parea credibili, Iliescu si Militaru au permis si catorva neapartinatori ai grupului GRU sa intre in guvern: Cazimir Ionescu, Mircea Dinescu, care nestiutori, au intrat si ei ca musca in lapte acolo. Generalul Milea (ministrul apararii) a fost asasinat la comanda Elenei Ceausescu, nemultumita de ineficienta represiunii de la Timisoara. Elena Ceausescu se gandise deja sa-l puna in functia de ministru al apararii pe Ilie Ceausescu, dar nu a mai apucat. Povestea cu “teroristii” a fost inventata de generalul Militaru, pt a-l omora pe colonelul Gheorghe Trosca, care ii stia dosarul de KGB-ist. Astfel, mult timp, prostimea a crezut ca teroristii lui Ceausescu se opuneai revolutiei. De fapt a fost invers, GRU preluase puterea si ii facea pe urmaritorii lor sa para teroristi in ochii poporului. Au urmat doua mandate si jumatate in care Ion Iliescu a fost presedinte, in care GRU si-a pus toti oamenii in pozitii cheie. Procuratura a blocat dasarul prin generalul Voinea, musamalizand cazul. Seful SRI, Virgil Magureanu, a sters urmele care-i deconspirau pe membrii GRU care dadusera lovitura de stat. Abia acum, dupa 34 de ani, afland povestea, putem face legatura si cu Rep. Moldova, anume de ce nu s-a matarializat Unirea dupa acele poduri de flori. In Romania era la conducere grupul GRU care daduse lovitura de stat, in timp ce in Rep Moldova erau la conducere fostii comunisti, de asemeni si ei recrutati de KGB. Ambele state erau marionetele KGB, avand conducerea intesata de oamenii Moscovei. Intrebare: cum se putea face Unirea daca decidentii erau oamenii Moscovei si era evident ca Moscova nu dorea Unirea ? Acum ati inteles de ce Unirea nu s-a facut dupa 1989 si nici multi ani dupa (ani in care a fost la conducere Ion Iliescu).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *