Ultima oră

Valentina Buliga: Vom împinge PCRM în extrema stângă, acolo unde e locul unui partid extremist

– Doamnă ministru, recent, Guvernul a aprobat un proiect de lege care, în esență, instituie obligativitatea cooptării în procesul decizional politic şi public a nu mai puțin de 40% din femei. Credeţi că societatea este pregătită?

– Uneori trebuie sa pregătim societatea, nu doar să ne între‎băm, dacă e sau nu pregătită. Eu cred că orice om cu o gândire deschisă înțelege bine beneficiile implicării femeilor în politică și în administrație. Dacă vă uitați pretutindeni în țările dezvoltate, politica nu mai este privită ca o meserie în general a bărbaților. S-au depășit demult aceste prejudecăți și Moldova, care dorește să intre în clubul ţărilor democratice, trebuie să se adapteze. Nu putem rămâne în secolul 21 cu o mentalitate de secolul 19.

– Și credeți că această lege va schimba mentalitatea existentă?

– Nu cred că o va schimba peste noapte. Dar, într-un anumit interval de timp, sunt sigură că vom vedea schimbări. Eu una mă bucur nespus de mult că o astfel de lege, pentru care am militat deschis, a ajuns să fie acceptată în Republica Moldova. Este un semn că lucrurile se schimbă și că încet-încet devenim o societate mai echitabilă.

– Colegii dumneavoastră de partid cum văd acest demers al dumneavoastră?

– Colegii mei de partid au promovat și au susținut femeile înaintea apariției acestei legi. Am fost unica femeie ministru timp de 3 ani, ulterior au propus-o și pe colega mea, Monica Babuc, deci, din partea PDM, femeile sunt reprezentate în Guvern și politică. Și o să vedeți că acum, după apariția legii, vom obține o calitate mai mare a deciziilor publice și o implicare mai echitabilă.

– Pe ce vă bazați când spuneți asta?

– În primul rând, pe faptul că avem foarte multe femei bine pregătite politic și profesional. În calitatea mea de președinte al organizației de femei a PDM, cunosc foarte multe colege care au arătat că știu să conducă bine din funcțiile deținute. Apoi, mă bazez și pe spiritul practic pe care îl are femeia. Așa cum într-o familie femeia este cea care știe cel mai bine cum să țină o gospodărie, tot așa va ști să conducă și o funcție publică, oricât de complexă ar fi aceasta. În final, dar nu în ultimul rând, știm cât de muncitoare pot fi femeile noastre.

– Într-o intervenție recentă, Vladimir Voronin a acuzat PDM că își cumpără noi membri de partid. Cum comentați aceste acuzații?

– Cred că Voronin ar trebui, în primul rând, să vadă ce se întâmplă în ograda lui, că până el se uită peste gard, în ograda vecinilor, îi pleacă oamenii din partid și o să se trezească singur. În al doilea rând, Voronin jignește niște oameni, doar pentru a-și justifica incapacitatea de a ține PCRM unit, este un om care a pierdut controlul asupra partidului și acum se zbate ca peștele pe uscat și caută să se justifice în fața electoratului comunist, dar o face într-un mod nesincer și penibil. Faptul că la PDM au aderat atât de mulți oameni în ultima perioadă este un efect al muncii puternice care se face în teritoriu, al consolidării organizațiilor noastre locale, care au devenit mult mai active și atractive. E adevărat, printre noii membri sunt și foști comuniști, care au fost dezamăgiți de PCRM și caută un nou proiect politic. Ei aleg PDM pentru că este cel mai aproape de așteptările lor, au nevoie de un partid modern de stânga. Iată de ce Voronin e supărat pe PDM, se simte amenințat. Și are de ce să se simtă, noi îl vom împinge pe el și ce a rămas din PCRM în extrema stângă, acolo unde e locul unui partid extremist, care se ocupă doar de acțiuni prin care încearcă să dezbine Moldova.

– Care este, de fapt, deranjul PCRM? De exemplu, ați putea prelua agenda socială și electoratul lor ar putea migra spre PDM?

– Poate că este disperarea, poate că invidia. Dar, principalul, ei nu suportă ideea ca cineva să le strice monopolul pe stânga. Cum spunea președintele partidului nostru, Marian Lupu, PCRM a monopolizat pe nedrept electoratul de stânga și și-a bătut joc de el, prin manipulări și minciună. Noi o să le demonstrăm oamenilor cum au fost mințiți și cu ce se ocupă în mod real acest partid. Și, apropo, de invidie, ‎o să vă dau un ultim exemplu chiar din activitatea ministerului pe care îl conduc, anul acesta vom acorda, cu ocazia Zilei Mondiale a Copilului, opt milioane de lei familiilor defavorizate. Suma este mult mai mare decât cea alocată anul trecut şi vine să aducă o rază de lumină pentru mii de copiii orfani, copiii invalizi ori familiile numeroase și monoparentale. Acest exemplu și multe altele dovedesc că suntem un partid social-democrat în fapte, nu în vorbe. Și acest lucru generează gelozie la PCRM. Și mai spun unii că femeile sunt geloase, cred ca marii bărbaţi din PCRM sunt sufocaţi de gelozie pe tot ce face bun Coaliţia de guvernare. Încă nu cred ca si-au revenit din frustrarea pe care au avut-o după liberalizarea regimului de vize.

– Mulți spun că PCRM ar dori să facă o alianță de guvernare cu unul din partidele pro-europene după alegerile din toamnă. Credeţi că de aici vine această deschidere a lui Vladimir Voronin pentru continuarea cursului de integrare europeană?

– Eu cred ca Voronin e debusolat, la fel și PCRM. Dimineața vor să meargă în UE, iar spre seară vor deja în Uniunea Vamală. Păi, hotărâți-vă, domnilor comuniști. Nu de alta, dar nici măcar cei mai înverșunați susținători ai voștri nu înțeleg care este direcția în care vreți să duceți țara. Bineînțeles, însă, că noi încurajăm orice partid să aibă un comportament democratic și să înțeleagă, cu adevărat, că Uniunea Europeană, înseamnă, în primul rând, ridicarea nivelului de trai al moldovenilor. PDM este interesat de creșterea calității vieții, în primul rând, nu de povesti geopolitice. Noi am fost și rămânem adepții construirii unor relații bune atât cu UE, cât și cu Federația Rusă și nu privim cu ochi buni declarațiile extremiste. Sunt sigură că nici cetățenii nu-i privesc cu ochi buni pe cei care încearcă să ‎împartă în felul acesta țara și să producă dezbinare. Am văzut că un analist comenta că PD trebuie să aleagă, ori cu Rusia, ori cu UE. De ce? Eu nu înțeleg abordarea asta și de ce trebuie să alegem ceva împotriva a altceva. Doar ca să fim într-o tabără sau alta? Noi suntem în tabăra care promovează interesele Moldovei, fie ca e vorba de relația cu Rusia, fie cu UE. Noi trebuie sa ținem cont de ceea ce avem în țară, în primul rând, și de nevoile oamenilor, nu de cât de tari suntem în declarații politice.

– Ce șanse au partidele Coaliției să rămână la guvernare?

– Lupta noastră este ca Moldova să meargă mai departe pe drumul actual, să nu stricăm tot ce s-a construit și să nu pierdem deschiderea pe care o avem din partea celor care ne ajuta. Chiar dacă se mai găsesc mulți la noi care critică acest drum, altul mai bun nu avem.

Deci, eu cred că oamenii vor ști, în final, să discearnă între ceea ce oferim noi ca guvernare și ce le propun comuniştii.

– Și Rusia unde se regăsește pe drumul Moldovei?

– Federația Rusă rămâne unul din partenerii foarte importanți ai Moldovei și mie îmi pare tare rău că unii încearcă să împartă societatea, în pro și anti Rusia. La fel cum mă deranjează și cei care fac asta cu UE. Unii parcă nu au de lucru, în loc să pună mâna să construiască ceva pentru țara asta, ei se luptă cu cei care ar trebui sa ne fie parteneri. Mi se par atât de urâte încercările acestea ale unora de a crește electoral prin denigrarea cuiva sau a ceva. Dacă ești om politic, crești pe seama lucrurilor bune pe care le construiești, nu pe seama pagubelor pe care le produci altuia.

Ce sa mai înțeleagă oamenii când văd toata ziua la televizor că unii le spun să meargă spre UE, alții spre Rusia? Repet, mi se pare necinstit acest mod de a face politică. În loc să lupte pentru a avea parteneriate cât mai benefice din toate părțile, unii‎ se luptă să dărâme aceste parteneriate. Eu nu cred că asta e politică în favoarea oamenilor, asta e mai degrabă politică în folos propriu.

– Apropierea alegerilor va radicaliza acest tip de abordare?

– Exact ce vă spuneam, unii doar atât pot să ofere electoratului, discursuri extremiste și abordări radicale. Cetățenii vor decide care e locul unor astfel de politicieni și atunci vom putea trage mai multe concluzii.

– În cazul în care Coaliția va câștiga alegerile, vă vedeți mai departe în funcția de ministru?

– Eu nu mi-am planificat niciodată viața în baza funcțiilor, sunt un om care muncește cu dăruire oriunde îl pui, câtă vreme mă regăsesc în acel loc și pot să ajut.‎ Tot ce îmi doresc este ca la Guvernare să rămână partidele democratice, apoi cine și ce funcții va ocupa, vom vedea.

– Care e atmosfera acum în Guvern? Știm că în trecut între miniștri au existat mai multe tensiuni.

– Atmosfera este una bună, colegială, comunicăm bine și asta e cel mai important. Nu am observat tensiuni între colegi, dar sigur că mai sunt puncte de vedere diferite, care însă se gestionează, fără pagube, cu maturitate. Aici și premierul Leancă joacă un rol important, de mediator, atunci când apar probleme. Alte probleme le rezolvă liderii noștri de partid la Coaliție, important este că putem discuta deschis și evităm în acest fel neînțelegerile. Vreau să va spun că eu mă simt foarte bine în echipa de la Guvern, mă bucur tare ca am trecut de crizele politice din trecut și iată că putem fi uniți și putem lucra bine împreună.

Valeriu Vasilică, IPN 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *