Vasile Căpățână – un ferment cultural
Pe marginea creației sale s-au pronunțat mai mulți invitați: acad. Nicolae Dabija, scriitorii Tudor Paladi, Nina Josu, Renata Verejanu, Lidia Grosu, dirijorul Victor Nevoie, actorul Andrei Soțchi ș.a. Nicolae Dabija l-a caracterizat drept un ferment cultural, Vasile Căpățână fiind conducătorul Cenaclului „Ideal”, directorul Editurii „Biodova” din București, președintele Asociației culturale „Ideal”, parapsiholog, dar și regizor de teatru care, în perioada sovietică a montat mai multe spectacole. La Editura „Biodova”, în cadrul colecției „101 poeme”, au apărut peste o sută de volume de versuri ale poeților din România și Republica Moldova. Aceste ediții urmează să vadă lumina tiparului și în limbile engleză, franceză și rusă.
Pe scenă au evoluat compozitorii Constantin Rusnac, Ilie Văluță, Daria Radu, interpreții Octavian Mândruță (București), Silvia Goncear, Raisa Bârnaz, Diana Văluță ș.a
Tot aici, a avut loc vernisajul expoziției de pictură a artistului plastic Paul Mecet (București), iar Vlad Vlas (Piatra Neamț), originar din R. Moldova și-a lansat romanul „Așteptând seninul”. Spectacolul a fost moderat de către actrița și crainica Mariana Bahnaru, Artistă a Poporului.