ActualitateEconomieMoldova

Veaceslav Ioniță: Criza gazului a lovit dur în cetățenii moldoveni. Care este, de fapt, cea mai mare problemă a Republicii Moldova

Potrivit expertului în politici economice Veaceslav Ioniță, Republica Moldova a trecut la sfârșitul anului 2021, începutul anului 2022, prin cel mai mare șoc al creșterii prețurilor, fapt ce a lovit dur în populație, agenți economici și în bugetul public național. În acest moment, șocul a trecut, cetățenii Republicii Moldova acceptând noua realitate. Cu toate acestea, problema cea mai mare a țării noastre este legată de gazele naturale ce a rămas nerezolvată, scrie Bani.md.

În 2021 moldovenii au plătit pentru gaze mai puțin decât alte țări, deoarece noua formulă de calcul a fost aplicată mai târziu. Republica Moldova s-a înțeles cu Federația Rusă că în perioada rece a anului să se plătească pentru gaz mai puțin, iar în perioada caldă a anului, când consumul de gaz este mic, mai scump, în felul acesta să fie compensat prețul din perioada rece a anului.

„În 2022, în primul trimestru, am plătit 681 de dolari, în timp ce media europeană a fost de 1137 de dolari. În aprilie 2022, Republica Moldova a plătit pentru importul gazului 1129 de dolari pentru o mie de metri cubi, iar la nivel european acest tarif a fost de 1193. Înțelegerea cu Federația Rusă a fost în felul următor: ne dați gaz la un preț mai mic iarna, iar vara ne dați la un preț mai mare, pentru a compensa prețul din iarnă. Acum pentru noi ar fi convenabil să nu luăm gaz de la Federația Rusă. Republica Moldova ar putea găsi în altă parte gaz mai ieftin”, a declarat Veaceslav Ioniță.

Potrivit economistului, prețul gazului în Republica Moldova a înregistrat o creștere de 7 ori, timp de un an și jumătate. Am avut 167 de dolari în 2020 și am ajuns la 1129 în aprilie 2022. Pentru moldoveni a fost o lovitură puternică. Totodată, prețul a crescut considerabil și pentru europeni, totuși, ei nu au resimțit atât de mult consecințele, întrucât salariile sunt mai mari.

Vorbind despre scăderile prețului la gaze de-a lungul anilor, Veaceslav Ioniță, a mai afirmat că au avut două în istoria țării. În 2009-2010, care a fost una nesemnificativă, și în 2015, care a fost semnificativă. În 2009-2010 a fost o scădere bruscă a prețului la gaz pe piața internațională. Republica Moldova nu a simțit această scădere, deoarece era etapa de apropiere de prețul european. În 2015, datorită conjuncturii internaționale favorabile, tariful a scăzut de la 7,18 lei la 4,30 de lei. Acum situația este inversă. Timp de jumătate de an, prețul la gaz în Republica Moldova pentru populație a crescut de la 4,30 lei la 14 lei fără TVA.

„O presiune enormă asupra cetățenilor. Noi am avut o criză în 2006, dar atunci a crescut doar tariful la gaz, acum a crescut gazul, petrolul și energia electrică. Niciodată nu am avut o creștere a prețurilor pe toată această dimensiune”, a mai explicat Ioniță.

De asemenea, economistul susține că în 2020 Moldovagaz a cumpărat gaz de la ruși cu 2,60 lei/m3, cel mai mic din ultimii 10 ani, și îl vindea moldovenilor cu 4,73 lei/m3. Lor le rămânea 2,13 lei/m3. În 2021, din cauza că prețul de achiziție al gazului a crescut, iar cel de vânzare a rămas neschimbat, Moldovagaz nu a încasat nimic de la cetățeni pentru livrarea de gaze. În prezent, tariful de import este de 11 lei, iar cetățenilor este vândut cu 14,06 lei. Astfel, Moldovagaz încasează 3,06 lei profit pentru tot ce înseamnă întreținerea infrastructurii gazului în 2022.

Potrivit analistului economic, prețul gazului este unul secundar. Cel mai important indicator este accesibilitatea gazului, sau cât gaz poate fi procurat de pe un salariu mediu net pe economie, În 2005, până la schimbarea formulei de calcul, moldovenii puteau procura 800 de metri cubi de gaze, între 2012 și 2015 – 500 de metri cubi de gaze. După, a fost stabil în jur de 650 de metri cubi de gaze.

Ulterior, deoarece s-a ieftinit gazul și au crescut salariile, în 2020 moldovenii puteau procura 1400 de metri cubi de gaze, cea ce a reprezentat maxima istorică. Anul acesta, deși salariul crește, tariful la gaz s-a majorat mult mai tare, în consecință puterea de cumpărare a populației a scăzut aproape de trei ori. Moldovenii au putut procura în primul trimestru din 2022 – 560 de metri cubi de gaze pe un salariu mediu net. Similar cu ceea ce a fost între 2012-2015. Însă volumul real procurat a fost mai mare, deoarece în perioada rece a anului Guvernul a oferit suport cetățenilor.

„Criza gazului a lovit brusc în cetățenii moldoveni. Puterea de cumpărare a moldovenilor a scăzut brusc. Timp de un an prețul la gaz a crescut de 5 ori. Însă, presiunea care a fost acum asupra moldoveanului este incomparabilă cu cea din 2005. Acum a fost un suport enorm din partea Guvernului. Republica Moldova va putea depăși această criză și va uita această problemă. Problema cea mare a Republicii Moldova nu este prețul la gaz, problema este că în perioada 2010-2020 nu s-au creat oportunități alternative de livrare a gazului. Am fost dependenți și continuăm să fim dependenți de o singură sursă”, a conchis Veaceslav Ioniță.

Așadar, cea mai mare problemă pentru Republica Moldova nu este prețul gazului, dar lipsa oportunităților alternative.

Sursa: Bani.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

1 comentariu

  1. Rămîne neînțeleasă insistența guvernării la neglijarea implementării proiectelor de energie alternativă. Suntem gata să ne implicăm ,fără a apela la careva finanțări , la proiectul energetizării , cu condiția includerii acestor proiecte în Programul de Activitate a Guvernului (PAG 2022-2025), dacă el există. Vineri 20 mai.ora15.00 Vă invităm la Vadul lui Vodă (Bucuria Sind) la prezentarea unui așa proiect…

Dă-i un răspuns lui Rață Ion Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *