Moldova

Veaceslav Untilă, deputat, vicepreședinte al Partidului Liberal: O inițiativă cu iz separatist

Or, ea comportă în sine mai multe eventuale pericole ce nu pot fi trecute cu vederea.

În primul rând, această iniţiativă a venit de la consilierii municipali comunişti şi tot de ei a fost votată. Drept pretext pentru apariția deciziei respective l-a constituit „neexecutarea de către autorităţile centrale a Legii 608 din 2012 şi a Hotărârii de Guvern privind măsurile de ameliorare a situaţiei critice din municipiul Bălţi din 2012”. Ceilalţi consilieri nu au susţinut ideea, iar unii dintre ei au spus direct că este una ilegală. Argumente pe marginea subiectului în cauză pot fi aduse mai multe. În special, vom aminti că autorităţile locale nu au dreptul de a decide asupra unor chestiuni atât de importante cum ar fi extinderea autonomiei. Acestea sunt chestiuni care ţin de puterea centrală a Republicii Moldova şi care se reglementează prin legi adoptate de Parlamentul de la Chișinău.

De asemenea, aleşii locali comunişti din Bălţi au ignorat totalmente precedentul existent în acest sens şi anume decizia instanţei de judecată care, în 2012, a anulat hotărârea consilierilor municipali de Bălţi, care intenţionau să desfăşoare un referendum similar.

O altă abatere comisă de comuniştii din Consiliul Municipal Bălţi, este încălcarea flagrantă a propriului Regulament, în cadrul procedurii de adoptare a deciziei privind referendumul preconizat pentru 1 noiembrie. Autorii iniţiativei nici nu au trecut-o măcar prin toate comisiile, aşa cum prevede Regulamentul.

De notat este şi faptul că, consilierii comunişti nu au specificat nici despre ce fel de autonomie este vorba, lăsând un vast spaţiu de interpretări. Mai mult decât atât, nu există nicio garanţie că astfel oamenii nu vor fi manipulaţi şi că, imediat după referendum, dacă acesta va avea loc, voinţa lor nu va fi răstălmăcită şi pusă în slujba anumitor interese sau anumitor forţe.

În plus, întrebarea ce urmează a fi formulată la referendum (Sunteţi de acord cu extinderea atribuţiilor autonomiei locale a municipiului Bălţi în componenţa Republicii Moldova?), nu ţine nicidecum de interesul comunităţii locale, ci de interesul general al ţării. Prin urmare, desfășurarea unui asemenea referendum este contrar legislaţiei în vigoare, căci potrivit articolului 178 al Codului Electoral, un referendum local nu poate fi iniţiat pe probleme de interes naţional sau de competenţa organelor centrale, inclusiv pe probleme privind modificarea subordonării administrativ-teritoriale a localităţilor.

Toate cele invocate mai sus arată cât de multe şi de grave sunt abaterile de ordin juridic admise de consilierii comunişti în intenţia lor de a desfăşura cu orice preţ acest referendum. Dar dincolo de aspectul juridic mai există şi cel politic, care nu e deloc de neglijat, mai ales în actuala conjunctură politică şi geopolitică. Dacă e să admitem că autorii inițiativei s-au condus strict de interese electorale şi că astfel au dorit să-şi fortifice poziţiile în ajunul alegerilor locale din 2015, atunci e o situaţie, dar dacă luăm în calcul ameninţările tot mai reale la adresa unităţii teritoriale a Republicii Moldova, atunci e cu totul altă situaţie.

În context, nu pot trece cu vederea nici informaţiile din zona neoficialului, iar acestea se referă în deosebi la un proiect de preluare a controlului asupra anumitor teritorii de către exponenţi cu viziuni pronunţat proruse şi care ar fi gata în orice moment să participe la scenarii contrare intereselor Republicii Moldova. Tot mai insistent se vorbeşte despre crearea unor centre de putere în sudul şi nordul ţării, care ar veni să întregească tabloul ce face trimitere la centrul de putere neconstituţional din estul ţării. Dacă iniţiativa comuniştilor de desfăşurare a acestui referendum în toamnă se înscrie în scenariul care vizează distanţarea treptată a municipiului Bălţi de restul ţării, atunci ea trebuie taxată ca atare şi contracarată cât nu e târziu.
Ținând cont de cele spuse mai sus, este necesar să se acţioneze pe două direcţii: civică şi politică/administrativă. Pe dimensiunea civică – să nu admitem ca, în urma alegerilor locale din acest an, la putere la Bălţi, Chişinău, Comrat și alte oraşe ale ţării să vină aventurieri politici sau persoane loiale forţelor din exterior, ce nu privesc cu ochi buni stabilitatea şi viitorul european al Republicii Moldova. Sub aspect politic – instituţiile abilitate ale statului trebuie să facă tot posibilul pentru a curma acest referendum ilegal, cu iz provocator de separatism alimentat de forțele ostile cursului european al Republicii Moldova.

În același timp, este foarte important ca şi partidele politice, cu adevărat dedicate intereselor Republicii Moldova, să aibă un comportament adecvat. Adică, să condamne orice abatere de la norma legală în vigoare, orice încercare de tensionare a situaţiei politice, orice mişcare de natură să afecteze caracterul unitar al statului.

Temerile expuse de mine sunt pe deplin întemeiate, căci o vorbă înţeleaptă spune: paza bună trece primejdia rea. Iniţiativa comuniştilor ar putea să fie doar un show electoral, dar, totodată, s-ar putea să avem de a face cu o tentativă de destabilizare a situaţiei în nordul ţării, extrem de periculoasă pentru viitorul Republicii Moldova ca stat suveran, independent şi integru.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *