Veaceslav Untilă, vicepreședinte al Partidului Liberal: Un chestionar util

Potrivit unor informaţii, numărul alegătorilor indecişi în societatea noastră constituie circa 40%, alegători care vor căuta să găsească un răspuns la întrebarea de mai sus. Nu intenționez să le ofer un model de răspuns, ci vreau să le propun un chestionar și să formulez un şir de întrebări fundamentale, în opinia mea, iar în funcție de răspunsurile obținute, cetăţenii menţionaţi vor decide cui să dea votul.

1. Care a fost atitudinea fiecărei formațiuni politice în parte, exprimată clar și fără echivoc, faţă de evenimentele tragice din aprilie 2009?
Consider că această întrebare este una de principiu, deoarece trecerea comuniştilor în opoziţie după mai bine de opt ani de guvernare şi venirea la putere a forţelor democratice a fost posibilă datorită revoltelor din aprilie 2009, a stării de spirit pe care ele au creat-o în societate. În anii următori s-a văzut însă că unele partide, pentru a-şi face imagine politică şi electorală, s-au folosit de cei ce au ieșit în stradă să-și exprime nemulțumirea față de regimul totalitar comunist, abandonând victimele acelor răbufniri sociale imediat ce au ajuns la guvernare.

2. Cum au tratat și cum au promovat actorii politici autohtoni cursul de integrare europeană al Republicii Moldova?
Iarăşi este o întrebare de maximă importanţă, dacă pornim de la faptul că ideea de integrare europeană a devenit în ultimii ani obiectivul naţional primordial, susţinut masiv în alegerile din 2009 şi 2010 de către cetăţenii noştri. Din păcate, în perioada respectivă unele formaţiuni şi lideri politici au încercat să privatizeze ideea de integrare europeană, punând-o strict în slujba intereselor lor înguste. Iar partidele care au contribuit nu doar prin vorbe, ci și prin acțiuni concrete, la apropierea noastră de Uniunea Europeană, partidele care cu adevărat şi-au dorit şi îşi doresc un viitor european pentru cetăţenii Republicii Moldova au fost supuse unor presiuni ce aminteau uneori de practicile primitive caracteristice unui regim dictatorial.

3. Cine, când şi cum a făcut jocul Moscovei în Republica Moldova, în detrimentul intereselor noastre naţionale?
Nu e deloc o întrebare simplă, cum poate părea la prima vedere, căci greşesc amarnic cei care cred că doar comuniştii, socialiştii şi alte partide de stânga şi-au orientat acele ceasornicului după ora Moscovei. Nu cred că cineva mai are îndoieli că agenţii de influenţă ai Rusiei au existat constant în axul guvernamental de la Chişinău. Iar pentru a vă convinge de acest lucru, e suficient să examinaţi prestaţia fiecărei formaţiuni, a fiecărui lider în momentele de cotitură istorică pentru Republica Moldova. Anume în momentele de grea cumpănă s-a văzut cine se gândește la interesul național și cine se gândește la interesul personal. În context, merită de menţionat chiar şi atitudinea faţă de frecventele vizite ale lui Rogozin la Chişinău şi Tiraspol. O analiză succintă va arăta cine dintre politicienii moldoveni continuă și în prezent să îndeplinească rolul de vasal al Rusiei.

4. Cine şi ce atitudine a avut faţă de patrimoniul de stat din Republica Moldova?
Răspunsul la această întrebare presupune depistarea şi scoaterea la iveală a celor care au folosit instituţiile statului şi funcţiile deţinute pentru a se îmbogăţi, pentru a-şi rotunji conturile în băncile din străinătate, pentru a-şi soluţiona toate problemele pe care le aveau şi pentru a-şi asigura un trai îndestulat până la adânci bătrâneţi. Totodată, se impune a fi examinată lista privatizărilor făcute în ultimii cinci ani, dar şi a fondurilor atrase de peste hotare şi utilizate de autorităţile noastre în această perioadă.

5. Cine a avut interesul ca în privința diferendului transnistrean lucrurile nu doar să nu avanseze în vederea identificării unei soluţii corecte, ci chiar să degradeze?
Faceţi o scurtă retrospectivă a negocierilor din ultimii ani şi veţi vedea că Chişinăul a cedat permanent în fața separatiştilor de la Tiraspol, că procesul de negocieri a fost folosit pentru ca cineva să-şi lustruiască imaginea, că toate reuniunile şi întrevederile în acest sens au constituit o bravadă politică etc. Cu alte cuvinte, egoismul politic și lipsa de responsabilitate au condus la degradarea climatului general al tratativelor şi au îndepărtat considerabil momentul în care această problemă ar fi putut fi soluţionată.

6. De ce, după cinci ani de guvernare democrată, eficiența instituţiilor statului bate pasul pe loc?
Trebuie să recunoaştem că din acest punct de vedere noi nu am avansat practic deloc comparativ cu guvernarea comunistă. Instituţiile statului au rămas în continuare niște instrumente în mâinile politicienilor şi servesc preponderent intereselor acestora. Nu de puține ori, în scopuri politice sau personale, sunt folosite instituții ale statului care au menirea să vegheze asupra aplicării și respectării normelor statului de drept de către toți cetățenii.

7. De ce reformele care se pretinde că au fost implementate în toţi aceşti ani nu au dat niciun rezultat?
Răspunsul este simplu şi stă la suprafaţă – pentru că s-a dorit conservarea unei stări anume de lucruri, care a existat şi anterior. Adică, reformele au lucrat numai pentru guvernanți, iar populația a devenit și mai săracă, și mai neajutorată decât era până la demararea reformelor. Așadar, nu e greu de ghicit cine sunt beneficiarii așa-ziselor reforme.

Mă voi opri aici, lăsându-vă pe fiecare dintre dumneavoastră să completaţi această listă cu alte întrebări nu mai puțin importante. Este un exerciţiu util, care o să vă ajute să vă formaţi o părere proprie despre ceea ce se întâmplă în Republica Moldova în ajunul campaniei electorale.