În Rusia, bunăoară, pensia unui veteran de război abia atinge suma de 1000 de dolari, e mai bine decât la noi, însă această suma nu atinge nici măcar cota salariului mediu din Federația Rusă. Nu vreau să vă spun ce pensii au veteranii de război din Germania, pentru că mulți veterani vor rămâne perplecși.
An de an, de 9 Mai, reapare fenomenul panglicarilor și a anti-panglicarilor. Deja ambele fenomene îmi par la fel de patetice. Am tot respectul pentru veteranii de război, însă nu cred că o panglică le va face viața mai dulce. Și sunt totalmente împotriva faptului că acești oameni care au luptat pentru libertatea noastră au fost transformați în niște mascote electorale.
În loc să ofere ajutoare veteranilor pe tot parcursul anului și să le creeze un trai decent măcar pentru ultimii ani de viață, guvernele, atât al nostru cât și cel rusesc, preferă să irosească sume fabuloase pentru panglici, parade militare pompoase și concerte cu artiști care costă mai mult decât toată pensia primită de un veteran din 1945 încoace. Mi se pare de-a dreptul cinic să-l aduci pe Antonov la Chișinău (care costă cca 100 000 de euro) și să nu încerci să le oferi un trai decent veteranilor pe acești bani. Nici nu vreau să știu la cât se ridică cheltuielile pentru o paradă de 9 Mai. Această sumă ar ajunge ca să-i facem fericiți pe veterani pe tot parcursul vieții care le-a mai rămas. Însă fericirea veteranilor nu aduce voturi, spre deosebire de concertele pompoase, panglicile de sute de metri și urletele patriotice.
Nu știu ce simte un veteran din fosta URSS când ajunge într-o țară ca Germania, Italia sau Japonia, țări care au pierdut războiul. Problema este că un veteran sovietic nu va ajunge niciodată în aceste țări, pentru că nu are bani. Iar dacă va ajunge, va începe să plângă de umilință când va vedea cum trăiește lumea în țara pe care ei au învins-o cândva.
În schimb, veteranii au parte de urlete și marșuri militare de tip nazist, și asta an de an. Veteranul sovietic se crucește atunci când iese din alimentară cu o pâine și o bucată de salam și-l vede pe barosanul de la volanul jeep-ului împodobit cu panglica Sfântului Gheorghe, care chipurile ține minte și se mândrește. Unicii care au dreptul să se mândrească cu această zi sunt anume veteranii, nu putiniștii, care cred până acum că războiul a început în 1941. Problema acestor patrioți e alta: îi doare-n cot de veterani, n-au făcut nimic bun la viața lor și uite că se mândresc cu niște fapte eroice care nu le aparțin. Pentru că omul care nu are cu ce se mândri în prezent se mândrește cu trecutul, chiar dacă trecutul nu-i aparține.
Sărmanii veterani ar vrea să uite de calvarul războiului, însă nu pot, pentru că an de an nesimțiții îi aduc aminte de milioanele de cadavre și familii destrămate, de “ștrafbaturi” și impunerea de a lupta pentru niște idealuri meschine.
Să ne iertați, dragi veterani, îmi cer iertare din partea tuturor popoarelor ex-sovietice. Și îmi pare rău că ați devenit nimic mai mult decât o strategie electorală și o etalare a frustrărilor personale a șefilor de stat. Sper că ați uitat de război și sper că reușiți să trăiți o viață decentă în mizeria din jurul vostru.
