Vicepreședintele SUA efectuează luni vizite la Priștina și la Belgrad
Dialogul dintre Priștina și Belgrad este obstrucționat de protestele masive ale opoziției kosovare care consideră că unele acorduri la care s-a ajuns până în prezent oferă drepturi mult prea ample și autonomie minorității sârbe concentrate în nordul Kosovo.
Potrivit agenției de presă sârbe Tanjug, relațiile dintre Serbia și Kosovo vor fi principala temă a vizitei lui Biden, care se va încheia miercuri, 17 august. Cu toate acestea, punctele aflate pe agendă nu au fost comunicate în mod oficial.
În 2008, Kosovo, provincie sârbă cu populație majoritar albaneză, și-a proclamat unilateral independența, nerecunoscută de Serbia. În ciuda acestui fapt, ambele părți poartă negocieri sub auspiciile Uniunii Europene pentru a-și îmbunătăți relațiile. Normalizarea relațiilor dintre părți este o condiție pentru o mai mare apropiere de Uniunea Europeană, la care ambele părți speră să adere.
În timpul vizitei sale în Kosovo, care numără 1,8 milioane de locuitori, Biden se va întâlni cu președintele kosovar Hashim Thaci și cu premierul Isa Mustafa. În declarații făcute la televiziunea publică kosovară RTK, președintele parlamentului din Priștina, Kadri Veseli, a susținut că Biden va reitera sprijinul ferm al Casei Albe față de independența Kosovo și în favoarea integrării sale în UE.
Veseli a mai anunțat că Biden și soția sa vor asista la inaugurarea autostrăzii Ferizaj-Gjilan, care ajunge până la baza militară americană din Bondsteel și care va purta numele fiului vicepreședintelui american, Joseph Bo Biden III, care a murit de cancer în 2015. Autostrada se va numi astfel în semn de recunoștință față de Biden, pentru sprijinul acordat de acesta independenței Kosovo, au relatat mass media kosovare.
La Belgrad, Biden se va întâlni cu premierul sârb Aleksandar Vucic și cu președintele Tomislav Nikolic.