Cultură

Victoria Rocaciuc: În ultimii 25 de ani nu au apărut lucrări de sinteză a artei moldoveneşti

Lucrarea urmăreşte etapele de dezvoltare a artei moldoveneşti pe parcursul a 60 de ani. Astfel, autoarea ţine să reflecte caracteristicile specifice fiecărei perioade în parte, structurând lucrarea în patru capitole ce conţin şi anexe preluate din arhive. „Conţinutul lucrării este multidisciplinar, în special în primul capitol, şi include date care ţin de analiza estetică. Realismul socialist este analizat sub două aspecte – ca noţiune şi categorie estetică şi ca tematică, în baza unor exemple de opere artistice din perioada respectivă”, spune plasticiana. „Pornind de la dosarele păstrate în arhive, am găsit aceste momente de conexiune, modul în care a fost implementată ideologia în domeniul artelor plastice. Or, se ştie că în timpurile sovietice arta era angajată, adică ea servea sistemul”, menţionează Victoria Rocaciuc. Potrivit autoarei, studiul este consacrat celor care vor să cunoască artele naţionale, dar şi celor implicaţi în managementul artistic. Cartea poate fi considerată şi un bun suport teoretic şi istoric. Autoarea mai spune că pe parcursul cercetării sale a fost surprinsă să descopere că, în ultimii 25 de ani, în R. Moldova nu a fost scrisă nicio lucrare de sinteză asupra artelor plastice moldoveneşti, prin prisma viziunilor contemporane. Iar acele monografii care au fost făcute încă în perioada sovietică abordau ideologia în spiritul timpurilor de atunci. „O primă deosebire este faptul că în timpurile noastre arta e mult mai democratică faţă de perioada sovietică şi nu impune un anumit stil. Totodată, s-au schimbat şi abordările tehnologice, fiind vorba despre mijloacele artistice care s-au îmbogăţit foarte mult”, conchide artista.

În prezent, pictoriţa se mai ocupă şi de scrierea textelor ce ţin de anumite procese artistice contemporane, adică „flirtează” puţin cu critica de artă. În paralel, Victoria lucrează la o altă temă din domeniul artelor – grafica de carte moldovenească, despre care nu vrea să ne divulge prea multe, deoarece se află la început.

Dat fiind faptul că pictura este profilul său artistic, ea intenţionează să-şi prezinte pânzele în cadrul unor expoziţii.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *