Actualitate

VIDEO/ Aproximativ 6 milioane de țigări de contrabandă au fost capturate de PCCOCS la vama Costești. Șoferul, reținut pentru 72 de ore

Procurorii PCCOCS de comun cu ofițerii Serviciului Vamal și ofițerii SIS au anihilat o tentativă de contrabandă la ieșirea de vest din țară, în nord, prin postul vamal Costești, aproximativ șase milioane de țigarete, de diferite mărci comerciale și cu timbru de acciz autohton, transmite Jurnal.md.

Menționăm că ieri, 10 august, aproximativ la orele 08:25, în zona de control vamal a postului vamal Costești s-a prezentat un camion ce transporta din Ucraina spre România cărbune din lemn. Acesta avea aplicat sigiliu vamal pe remorcă, așa cum camionul se afla în tranzit – spațiu în care fusese camuflată marfa de contrabandă.

În baza informației operative a fost dispusă efectuarea controlului fizic detaliat, inclusiv prin scanare. Imaginile obținute au semnalat suspiciuni referitor la natura mărfurilor declarate și respectiv transportate.

De asemenea, oamenii legii au dispus eliminarea sigiliului vamal și au verificat compartimentul marfar, iar în rezultat au depistat camuflate de-a lungul prelatei, după saci, 600 cutii, în care se aflau 299.996 pachete de țigări cu timbru de acciz autohton.

Ulterior reținerii camionului, oamenii legii au dispus efectuarea perchezițiilor la un depozit din raionul Edineț, unde a fost depistat același tip de cărbune din lemn, transportat oficial în camion. Acolo, a fost stabilită prezența altor 100.000 de pachete de țigări, care conțin două milioane de țigări de aceeași marcă și care ar fi urmat și ele să facă obiectul  transportării ilegale.

În momentul reținerii, șoferul, un bărbat în vârstă de 59 ani, cetățean al Ucrainei, a refuzat să ofere informații echipei de investigație și a evitat să facă declarații. Acesta a fost reținut pentru 72 de ore, pentru efectuarea acțiunilor de urmărire penală, rezultatele cărora vor permite de a decide în privința măsurii preventive, timp în care bărbatul se prevalează de prezumpția nevinovăției, potrivit legii.

În ceea ce privește marfa și mijlocul de transport, acestea au fost indisponibilizate, până la luarea unei decizii pe caz.

În continuare, procurorii PCCOCS de comun cu Serviciul Vamal și SIS întreprind tot spectrul de măsuri necesare pentru stabilirea tuturor persoanelor implicate în comiterea infracțiunii.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *