CSI / RusiaRăzboiUcraina

VIDEO. Atac masiv cu rachete asupra Ucrainei. Ocupanții ruși au bombardat Kievul și alte regiuni importante din Ucraina: Au folosit o rachetă hipersonică „Kinjal” pentru a lovi o centrală electrică din Kiev

Joi dimineața, ocupanții ruși au bombardat regiunile Harkov, Odesa și Kiev din estul, sudul dar şi în vestul țării. Potrivit presei internaționale, în Kiev au fost auzite cu puțin timp în urmă explozii puternice, fiind observată chiar și o dronă, deasupra orașului Lviv. Vitali Kliciko, primarul Kievului a confirmat informația și se teme pentru siguranța cetățenilor.

După o perioadă tensionată în care s-a discutat mult despre lupta pentru orașul Bahmut, cât și despre criza Rusiei de muniție, armata lui Putin a atacat din nou în acestă dimineață regiunile Harkov şi Odesa, din estul, sudul dar şi în vestul Ucrainei, potrivit autorităţilor locale, transmite Ziarul Național.

„Inamicul a efectuat peste 15 lovituri asupra oraşului şi a regiunii Harkov. Ocupanţii ţintesc din nou instalaţii esenţiale. Potrivit primelor informaţii, o clădire rezidenţială privată din regiunea Harkov a fost lovită”, a declarat guvernatorul regional Oleg Sinegubov, cu puțin timp în urmă, menționând că va reveni cu informații clare privind potențialele victime și pagube.

De asemenea, la Harkov, primarul regiunii, Igor Terehov a raportat că a fost vizată „infrastructura energetică”, avertizând „probleme” cu electricitatea în anumite părţi ale oraşului.

Nici regiunea Odesa din sudul ţării nu a fost ferită de atacurile rușilor, astfel încât, guvernatorul Maksim Marcenko a transmis că există probleme la infrastructura energetică regională după lansarea mai multor rachete. În urma atacurilor, mai multe clăditi rezidențiale au fost avariate.

Potrivit guvernatorului, nu au existat victime, însă au fost introduse restricții care vizează „restricţii în aprovizionarea cu energie electrică”. În regiunea Kiev, apărarea aeriană funcţiona, potrivit administraţiei militare locale.

În vestul Ucrainei, oamenii au fost sfătuiți de către guvernatorul regiunii Hmelniţki, Serghi Gamalii, să „rămână în adăposturi”, deoarece „inamicul loveşte infrastructurile esenţiale ale ţării”.

Rusia pare că nu dă niciun semn de pace, în ciuda tuturor reuniunilor care au ca bază o potențială pace și o sancționare și mai aspră a Rusiei, dacă nu pune punct acestor atacuri agresive.

Vitali Klitschko a anunțat că una dintre țintele atacurilor rusești din această dimineață a fost cartierul Holosiiv din capitală. Momentan, nu se cunosc detalii despre victime sau pagubele suferite.

„Au fost explozii în cartierul Holosiivski al capitalei. Toate echipele de răspuns au fost trimise la faţa locului. Mai multe detalii urmează”, se arată în postarea publicată de primar.

Autoritățile din Kiev spun că Rusia a folosit o rachetă hipersonică Kinjal pentru a lovi o centrală electrică din capitala Ucrainei.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *