Actualitate

VIDEO / Când vor avea loc alegerile parlamentare?

„Eu nu am auzit că va fi stabilită până la sfârșitul sesiunii. Eu cred că în septembrie va fi stabilită. Dar care e logica să o stabilim acum? Legea ne permite în septembrie să stabilim data alegerilor pentru că data alegerilor se stabilește cu 60 de zile înaintea alegerilor, ceea ce presupune că 27 noiembrie, și până la 27 septembrie suntem disponibili să o stabilim”, a declarat deputatul din partea PPEM, Ștefan Creangă.

Acesta mai spune că se vehiculează că alegerile vor avea loc pe data de 2 decembrie. Parlamentarul este contrazis de socialistul Vlad Bătrîncea, care spune că data alegerilor urmează să fie stabilită până la sfârșitul acestei sesiuni parlamentare.

„Cred că cel mai probabil acest lucru va fi făcut la ultima ședință”. Întrebat dacă cunoaște când vor avea loc alegerile, deputatul socialist a declarat că sunt deferite informații. „Se discută că în luna decembrie, dar am auzit că și în luna ianuarie sau februarie vor avea loc alegerile, că legislația permite că în termen de 90 de zile din momentul expirării mandatului Parlamentului actual”, a punctat acesta.

Cu o altă ipoteză vine președintele PCRM, Vladimir Voronin, care spune că potrivit legii, alegerile parlamentare pot fi petrecute cu trei luni înainte de expirarea mandatului și nu mai târziu după trei luni de la expirarea mandatului.

„Mandatul se termină în noiembrie, se poate de făcut alegeri cu trei luni înainte, asta nu e obligatoriu cu trei luni, poate să fie cu trei săptămâni. În lege e stipulat cu trei luni. Și nu mai târziu de trei luni după ce expiră mandatul. Asta o să decidă Parlamentul”, a declarat Vladimir Voronin.

De menționat faptul că cele afirmate de către liderul comuniștilor, nu este în totalitate corect, deoarece, alegerile parlamentare nu pot fi organizate înainte de expirarea mandatului Parlamentului, cel puțin asta scrie în legislație.

„Stabilirea datei alegerilor
(1) Alegerile deputaţilor în Parlament se desfăşoară în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului Parlamentului sau de la dizolvarea Parlamentului.
(2) Data alegerilor Parlamentului se stabileşte prin hotărîre a Parlamentului cu cel puţin 60 de zile înainte de ziua alegerilor.
(3) În cazul dizolvării Parlamentului, prin acelaşi decret al Preşedintelui Republicii Moldova, se stabileşte data alegerii noului Parlament. Alegerile anticipate vor avea loc peste cel puţin 60 de zile, dar nu mai tîrziu de 3 luni de la dizolvarea Parlamentului”, se arată în legislație.

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a declarat în cadrul unui briefing de presă că alegerile parlamentare viitoare urmează să se desfășoare în perioada 1 decembrie 2018 -1 martie 2019.

„Mandatul actualului Parlament expiră la 30 noiembrie, ulterior de la 1 decembrie până la 1 martie se va fixa data alegerilor, adică este perioada în care trebuie să aibă loc. Decizia o va lua Parlamentul, cel mai probabil foarte curând. Parlamentul este obligat ca în 60 de zile până la alegeri să ia decizia în privina organizării alegerilor. Timp este, decizia politică a Parlamentului va fi luată curând. Trebuie să avem timp să invităm și observatori internaționali”, a declarat Andrian Candu.

Sursa: unimedia.info

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *