Ultima oră

VIDEO: Cutremur în Spania, cel puţin 10 persoane au decedat, zeci de răniţi

Cel puţin 10 persoane au murit miercuri după-amiază în urma a două seisme care au lovit sud-estul Spaniei. Cutremurele au avut loc în zona Murcia, aflată în partea sud-estică a Peninsulei Iberice, în jurul oraşului Lorca. Potrivit cotidianului spaniol El Pais, un seism a avut magnitudinea de 4,5 pe scara Richter, iar celălalt de 5,3.

Cel mai puternic şi mai distructiv s-ar fi produs la ora 19, în timp ce primul ar fi avut loc în jurul orei 17.00, informează La Vangardia.

Tunelul care duce în direcţia Andaluzia a fost blocat de vehicule. În oraş a fost activat planul de urgenţă, fiind semnalate numeroase pagube materiale. Circulaţia feroviară a fost oprită.

În Lorca, panica s-a instalat rapid printre locuitori: “Suntem foarte nervoşi, pentru că ne temem că vor urma alte cutremure”, a declarat pentru El Pais, o localnică. “Primul cutremur a durat ceva mai mult, dar a fost mai lent, al doilea, mai intens”, a adăugat femeia.

Dupa: Realitatea/CNN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *