Actualitate
VIDEO/ Doi angajați ai MAI implicați într-o schemă de contrabandă de mărfuri. Au fost reținuți de SIS

Potrivit Serviciului Vamal, schema a fost documentată timp de nouă luni. Astfel, poliția a stabilit faptul că mărfurile erau introduse în țară prin regiunea transnistreană și depozitate în localități din Zona de Securitate. De acolo, ele erau preluate de alți membri ai grupării, care le transportau cu utilizarea plăcuțelor de înmatriculare false și prin eludarea posturilor vamale interne de control.
În urma măsurilor speciale ieri au fost reținuți în flagrant trei bănuiți și două microbuze care transportau mărfurile de contrabandă. Cel de-al patrulea membru al grupării, angajat și el al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), a reușit să se eschiveze, deplasându-se în regiunea transnistreană, dar urmează să fie anunțat în căutare.

Dacă vor fi găsiți vinovați, cei trei riscă o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de până la 10 ani.
