VIDEO. Liderul de la Kiev îi îndeamnă pe ruși ”să protesteze” împotriva mobilizării. „Luptați! Fugiți! sau predați-vă” armatei ucrainene
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, i-a îndemnat joi, 22 septembrie, pe ruşi ”să protesteze” împotriva mobilizării pe frontul ucrainean anunţată de Kremlin sau ”să se predea” forţelor Kievului, notează AFP și Agerpres.
„În acest război în şase luni, au fost ucişi 55.000 de soldaţi ruşi (…) Vreţi mai mulţi? Nu? Deci protestaţi! Luptaţi! Fugiţi! sau predaţi-vă” armatei ucrainene, a lansat Volodimir Zelenski în rusă în tradiţionalul său mesaj video. ”Acestea sunt opţiunile voastre pentru a supravieţui”, a adăugat el.
„Sunteţi deja complici la toate crimele (armatei ruse), crimele şi torturile ale căror victime sunt ucrainenii. Pentru că tăceţi. Pentru că tăceţi mereu”, a acuzat liderul de la Kiev.
Totodată, liderul ucrainean a adăugat că autorităţile ruse se pregătesc să mobilizeze ”până la un milion de oameni”. Oficial, Moscova a anunţat cu o zi înainte mobilizarea cu începere de miercuri a 300.000 de rezervişti.
„Este momentul alegerii pentru voi. Pentru bărbaţii din Rusia, este alegerea de a muri sau de a trăi, de a deveni invalizi sau de a-şi păstra sănătatea. Pentru femeile din Rusia, alegerea este să-şi piardă pentru totdeauna soţii, fiii, nepoţii ori să încerce, totuşi, să îi protejeze împotriva morţii, împotriva războiului, împotriva unui singur bărbat”, Vladimir Putin, a continuat preşedintele Ucrainei.
Peste 1.300 de persoane au fost arestate miercuri în cursul unor manifestaţii improvizate împotriva mobilizării în întreaga Rusie, potrivit ONG-ului OVD-Info, relatează sursa citată.
Anunţul mobilizării a provocat şi un aflux de ruşi care doresc să părăsească ţara, cu cozi semnalate la frontierele terestre cu mai multe ţări. Nu este disponibilă nicio estimare a numărului acestora, menţionează AFP.
Kremlinul a negat amploarea plecărilor, vorbind de un fenomen ”mult exagerat”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!