Actualitate

VIDEO/ Maia Sandu: Politicienii care vor specula incidente cu implicarea refugiaților, penalizați conform legii

„Atenționez că este inacceptabil și iresponsabil ca incidentele cu implicarea refugiații să fie speculate de persoane în funcții publice, demnitari și aleși în scopuri politice. Exploatarea și manipularea intenționată cu tensiunile dintre oameni, în condițiile de război la hotarul țării va fi penalizată conform legii”.

Șefa Statului a criticat răspândirea informațiilor în spațiul public cu referire la criticile și situațiile de conflict între cetățenii moldoveni și cei ucraineni și a precizat că instituțiile de resort vor interveni în cazul în care va fi nevoie.

„Este important să nu generalizăm incidentele izolate sau alte situații de conflict, dar să căutăm soluții pașnice. Oamenii sunt diferiți și reacționează diferit în situații de stres. Nu există pădure fără uscăciuni. Să nu incităm la ură și să nu contribuim la tensionarea atmosferei, nu va face bine nimănui. Vă îndemn să fim îngăduitori, să avem răbdare unii cu alții. Iar, la nevoie, poliția va interveni oricând pentru a soluționa neînțelegerile apărute, a conchis Maia Sandu.

„Dragi cetățeni, numărul de oameni care au intrat în țara noastră este mare, recunoaștem că nu am fost pregătiți pentru un asemenea flux de oameni, orice țară oricât de dezvoltată și profesională este, nu este pregătită pentru aemenea situații. Totuși am reușit și ne-am mobilizat și le-au oferit casă și masă”.

 

Sursa. Tv8.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *