Social

VIDEO. Primarul de la Sîngerei, implicat într-un accident rutier: „Răspund în totalitate pentru cele întâmplate”

Primarul orașului Sîngerei, Arcadie Covaliov, implicat într-un accident rutier pe un drum din raionul Telenești, a povestit cu lux de amănunte despre ziua în care a avut loc incidentul. Potrivit acestuia, a făcut confesiunea pentru a e evita interpretările greșite, scrie Deschide.md.

Potrivit lui Arcadie Covaliov, totul s-a întâmplat vineri, 27 ianuarie, pe când revenea de la Chișinău, după o întâlnire pe care a avut-o cu unul dintre parlamentari, în incinta Legislativului. Ulterior, în drum spre casa, a mai făcut o oprire lângă Orhei, unde s-a întâlnit cu alte două persoane cunoscute.

„Am terminat discuția la 22.30 și am pornit spre casă”, precizează Covaliov.

Lângă Telenesti, întrucât se simțea extrem de obosit, precum afirmă însuși Covaliov, a staționat și a dormit o ora în mașină, după care și-a continuat drumul. În timpul deplasării, a avut loc accidentul.

„La intrarea în satul Banesti, de pe un drum adiacent din dreapta mi-a sărit în fața mașinii un cal roșcat și avut loc accidentul. Calul a dispărut imediat. Deși în stare de șoc, am chemat imediat poliția. A venit poliția de la Telenesti și a documentat cazul, mi-au făcut alcooltestul, care evident a arătat ca eram absolut treaz”, declară primarul orașului Sîngerei. 

Arcadie Covaliov afirmă că animalul a rămas în viață. Totodată, Covaliov declară că a filmat momentul impactului, că deține dovezi în acest sens și că își asumă cele întâmplate.

„Eu răspund în totalitate pentru cele întâmplate! Mergeam regulamentar, eram perfect treaz! Nici un cal mort nu a existat! Stăpânul animalului nu a fost găsit încă, iar poliția investighează cazul. Voi face tot ce va cere legea”, a subliniat primarul orașului Sîngerei. 

De asemenea, Arcadie Covaliov, a precizat că, în urma impactului, nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *