Actualitate

VIDEO / Putin trimite armata în Siberia, unde ard aproape trei milioane de hectare de păduri (aproape cât suprafața R. Moldova)

Potrivit unui comunicat difuzat pe site-ul Kremlinului, președintele a luat decizia după ce a primit un raport al ministrului pentru Situații de Urgență, Evgheni Zinitcev.

Imediat după comunicatul Kremlinului, Ministerul Apărării a trimis zece avioane și zece elicoptere pentru stingerea incendiilor în teritoriul Krasnoiarsk, una dintre regiunile cele mai afectate, unde aproape 800 de pompieri luptă împotriva focului.

Fumul acestor incendii a invadat deja o sută de localități în zonele unde sunt concentrate, dar a afectat și mari orașe din regiunea Altai (Siberia occidentală) și Ural, precum Ekaterinburg și Celiabinsk.

În fiecare an, imense incendii devastează vaste păduri în Siberia, dar autoritățile preferă de multe ori să nu intervină atât timp cât populația nu este amenințată. Dar amploarea lor atinge în acest an un nivel excepțional și stârnesc temeri legate de un impact asupra mediului pe termen lung, inclusiv asupra topirii ghețurilor în Arctica.

În total, potrivit cifrelor oficiale, aproape trei milioane de hectare ardeau miercuri, (30 000 km2) în special în regiunile Iakuția, Krasnoiarsk și Irkuțk. Greenpeace afirmă că 12 milioane de hectare au ars deja.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *