Actualitate

VIDEO/ Spînu îl atacă pe Plîngău: Nu opinați pe subiecte pe care nu le înțelegeți

Mai exact, Plîngău i-a reproșat că ministerul pe care îl conduce nu a prognozat din timp majorarea bruscă a prețului la gaz, așa cum au făcut-o mai mulți experți, iar în rezultat, cetățenii au fost nevoți să plătească retroactiv un tarif mai mare.

„Toată lumea probabil înțelege situația dificilă în care se află Republica Moldova, dar inclusiv în contextul glumelor, este cumva incomod când auzim că ministrul responsabil vorbește cu incertitudine la acest capitol”, i-a reproșat Dinu Plîngău, ministrului Spînu.

La rândul său, membrul guvernului PAS a ținut să ofere un răspuns evaziv, invocând din nou motivul contextului internațional. Totodată, acesta i-a recomandat lui Plîngău să nu se expună pe subiecte „pe care nici măcar nu le înțelege”.

„Probabil v-ați referit la toată lumea, fiindcă situația de pe piața europeană nu o dictez eu și nici Republica Moldova, iar comentariul făcut de dvs hai să nu zic altfel, nu este adecvat, pentru că eu mi-aș dori și nu doar eu, ci toată lumea și toți miniștrii, conducătorii de țări din toată Europa și-ar dori mai multă predictibilitate referitor la prețul gazului. În context, Spînu a mai ținut să adauge că în doar o săptămână, în luna decembrie, a fost înregistrată o creștere pe piețele internaționale de la 900 la 2800 de dolari pentru gazul natural, iar prețul continuă să evolueze pe un grafic foarte incert, neclar și greu de prognozat. „Riscul de problemă de deficit de casă, care s-a întâmplat în luna noiembrie, dar și în ianuarie nu ține de modalitatea de plată, ci de evoluția prețului și de formula de calcul a tarifului de achiziție a gazului pentru țara noastră. Într-o săptămână în luna decembrie am avut o creștere pe piețele internaționale de la 900 la 2800 de dolari. În mod normal, tariful care a fost planificat în noiembrie, dacă se menținea un echilibru al prețului la gaz și la petrol, atunci nu ar fi trebuit să apară niciun deficit de casă și niciun fel de probleme de plată de la Moldovagaz către Gazprom. În momentul în care prețul evoluează pe un grafic foarte incert, neclar și greu de prognozat, evident că avem situația pe care deja o știm”, a mai adăugat Spînu.   

În replică, Plîngău a ținut să scoată în evidență faptul că toată lumea a prognozat despre o eventuală creștere a tarifului pe piața europeană încă în luna decembrie.

„Cel puțin asta am auzit de la mai mulți experți, inclusiv naționali, nu știu de ce doar ministerul de resort nu a putut să prevadă acest lucru și pe ultima sută de metri ne-a impus să achităm niște plăți retroactiv”, a menționat Plîngău.

„Domnule Plîngău, cu tot respectul față de dvs pentru tot efortul pe care l-am făcut împreună, dar vă rog să nu vă dați cu opinia pe niște subiecte pe care nici măcar nu le înțelegeți”, i-a răspuns Spînu.

Amintim că, în luna noiembrie, anul trecut, Republica Moldova a ajuns să fie amenințată de concernul rus – Gazprom, care a transmis că timp de 48 de ore va fi sistată livrarea gazelor în țara noastră dacă autoritățile nu vor achita restanța pentru luna octombrie.

Totuși, guvernarea PAS și Moldovagaz au identificat o soluție întârziată, care a permis transferarea banilor restanțieri. La mijlocul lunii ianuarie, anul curent, Republica Moldova s-a pomenit a fi exact în situația de anul trecut, ori premierul Natalia Gavriliţa a declarat atunci că concernul rus Gazprom a expediat o scrisoare companiei Moldovagaz, în care se anunţă intenţia de a sista livrările de gaze naturale către Republica Moldova în cazul neachitării integrale a plăţilor până pe 20 ianuarie.

Suma pe care trebuie să o achite Moldovagaz până mâine este de 63 de milioane de dolari, în timp ce compania are numai 38 de milioane de dolari adunaţi. La sfârșitul lunii decembrie, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, era de o altă părere și dădea asigurările că nu ar exista niciun risc de a ne pomeni într-o nouă criză de genul celei din noiembrie.

„Eu am spus și atunci când am primit acea notificare că din punctul nostru de vedere, este regretabil modul în care a acționat Gazprom. Cred că a fost un gest nu tocmai corect, or noi pe parcursul timpului am spus că suntem gata împreună să găsim soluții corecte, legale, transparente ca să rezolvăm aceste probleme…Dacă ar putea să fie alte sistări, următoarea notă de plată este 20 ianuarie. În mod normal, dacă vom avea un preț la gaz precum este acum, avem tariful care-l avem, nu ar trebui să fie careva probleme”, a declarat Andrei Spînu în cadrul unei emisiuni.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *