Justiție

Violeta Ivanov, plasată sub control judiciar pentru 60 de zile

Magistrații Curții de Apel Chișinău au schimbat măsura preventivă aplicată în privința fostei deputate Violeta Ivanov din arest la domiciliu în liberare provizorie sub control judiciar, pe un termen de 60 zile, anunță Procuratura Anticorupție (PA).

Totodată, PA informează că, ieri, 20 iulie, magistrații Curții de Apel Chișinău au admis recursul formulat de apărătorii fostei deputate Violeta Ivanov, vizată într-o cauză penală de îmbogățire ilicită, transmite Replicamedia.md.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău s-a dispus înlocuirea măsurii preventive aplicate în privința deputatei Violeta Ivanov, din arest la domiciliu în liberare provizorie sub control judiciar, pe un termen de 60 zile.

Decizia Curții de Apel Chișinău este irevocabilă și nu poate fi supusă nici unei căi de atac.

Măsurile aplicării controlului judiciar sunt:

  • Să nu părăsească Republica Moldova decât cu permisiunea instanței de judecată;
  • Să predea pașaportul instanței de judecată;
  • Să nu intre în legătură cu martorii pe cauza penală;
  • Să nu meargă în locuri publice, cu excepția deplasărilor pentru necesități cotidiene.

Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *