Politică

Vlad Plahotniuc îşi exprimă încrederea în perspectivele Alianţei pentru Integrare Europeană

La întrebarea privind alegerea şefului statului dl Plahotniuc a reiterat că realizarea acestui obiectiv major este benefică pentru toată Alianţa, pentru toată ţara. El a spus că va susţine orice soluţie, care va întruni două condiţii: să stabilizeze situaţia politică şi să corespundă în totalitate cu legislaţia Republicii Moldova. Referitor la şansele de a obţine în acest scop două voturi în rândul deputaţilor din opoziţie, vicepreşedintele Partidului Democrat a afirmat că ar fi bine să „responsabilizăm un număr mai mare de deputați şi chiar toată fracțiunea Partidului Comuniştilor”.

Vlad Plahotniuc a respins cu fermitate toate zvonurile vehiculate în ultimele săptămâni în jurul numelui său, punând aluziile pe răspunderea „personajului” care le lansează şi declarând că şi el aşteaptă să vadă după alegerile din 5 iunie cine este „păpuşarul”.

Prim-vicepreședintele Parlamentului a trecut şi peste declaraţiile de ieri a lui Mihai Godea despre cei 3 Vladimiri care controlează economia naţională, amintind că suntem în campanie electorală, când mulţi fac declaraţii pentru a ieşi în evidenţă. Plahotniuc a atras, totuşi, atenţia că şi în asemenea condiţii politicienii ar trebui să fie mai responsabili pentru ceea ce declară.

Ana Cojocaru 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *