Zece capturi de contrabandă în valoare totală de circa 400.000 lei. Haine, încălțăminte, parfumuri – în ajun de sărbătorile pascale
Din informațiile deținute, toate loturile au fost introduse ilegal în țară, prin eludarea controlului vamal.
Cea mai mare pondere a depistărilor se atestă pentru regiunile de sud și centru a țării, unde au fost înregistrate câte patru rețineri în acest interval. Celelalte două capturi au avut loc în nordul țării.
În cazul reținerilor raportate de către ofițerii Echipelor Mobile, responsabili de asigurarea celui de-al doilea filtru de control în zona centrală, sunt vizate preponderent mărfuri precum teracotă, produse alimentare, încălțăminte, lenjerie de pat, becuri LED, țigarete electronice și tutun pentru narghilea.
În celelalte patru cazuri, consemnate în sudul țării, în anexele sesizărilor întocmite figurează următoarele categorii de bunuri: articole vestimentare și de încălțăminte, butelii din inox și parfumuri marca ”Montale”.
Diverse sortimente de bunuri au fost inventariate și de către inspectorii Echipelor Mobile din regiunea de nord a țării. Aceștia au trebuit să specifice în procesele-verbale de reținere mărfuri atribuite la produse alimentare, produse de curățenie și de îngrijire personală, precum și mai multe tipuri de veselă.
Loturile au fost reținute până la finalizarea tuturor cercetărilor de rigoare, iar contravenienții – amendați conform prevederilor legale.
Sursa: Realitatea.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!