Zelenski: „Suntem pregătiți să purtăm aceste negocieri, aceste discuții, atâta timp cât nu este prea târziu”
Răbdarea Kievului se epuizează în ceea ce privește negocierile cu Rusia, având în vedere dovezile tot mai numeroase care arată atrocitățile comise de armata rusă, a declarat miercuri președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, într-un discurs online adresat studenților universitari francezi, relatează CNN.
„Suntem pregătiți să purtăm aceste negocieri, aceste discuții, atâta timp cât nu este prea târziu”, a declarat Volodimir Zelenski.
„Cu fiecare nou Bucea, cu fiecare nou Mariupol, cu fiecare nou oraș în care există zeci de morți, cazuri de viol, cu fiecare nouă atrocitate, dispare dorința și posibilitatea de a negocia, precum și posibilitatea de a rezolva această problemă într-o manieră diplomatică”, a adăugat el.
De asemenea, liderul de la Kiev și-a exprimat convingerea că Kievul va câștiga războiul și va recupera toate teritoriile care aparțin Ucrainei.
Totodată, președintele ucrainean a reiterat necesitatea ca Ucraina să adere la Uniunea Europeană, făcând apel la pași semnificativi pentru a include Ucraina în această uniune.
„Ucraina nu va face decât să întărească alte state, armata noastră și-a demonstrat capacitățile. Poporul nostru și-a dovedit capacitatea”, a declarat Zelenski.
Sursa: Digi24.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!