Actualitate

Zile și nopți de groază în satul Lopatnic / Pentru viol în grup şi alte perversiuni, comuniştii sovietici erau pedepsiţi în cel mai rău caz cu excluderea din partid

În document se spune că, pentru „acțiunile de încheiere a operației „Yug”, comitetul raional al partidului comunist a delegat la Lopatnic un grup de șase comuniști, și anume pe Popandopulo, șef al Secției raionale de finanțe, Lubeanov, împuternicit raional al Ministerului Colectărilor din URSS, Boiko, adjunct pentru probleme politice al directorului Stației de mașini și tractoare, Șukanov, șeful Secției raionale de cultură fizică și sport, Norkin și Lisițin, inspectori ai Secției raionale de finanțe. Aceștia aveau misiunea de a înregistra și a evalua averile celor deportați, înainte de a fi confiscate. Între timp, ei trebuiau să organizeze și „integritatea obiectelor”, după cum se arată în nota citată.

Începutul dezmăţului din casa familiei Zara

Ajungând la fața locului, activiștii s-au întâlnit cu președintele sovietului sătesc din localitate, Grinko, și agentul financiar local, Ursu V.I. În scurt timp, toți s-au trezit în jurul unui butoi de vin de o 150 de litri, rămas în beciul deportatului Agapie Crețu-Anușca. Încetul cu încetul, beția s-a mutat în casa vecinului Zara Ion, care era acasă cu familia. Totodată, trimișii raionali s-au înfruptat cu păsări din gospodăriile celor duși în SIberia, pe care evident că nu le-au înscris în actele de evaluare a averilor confiscate.

După ce și-au umplut capul cu alcool, notează procurorii, Șukanov și Lisițin au forțat-o pe gospodina casei, Zara Maria, să întrețină cu ei relații sexuale în grup, în fața soțului. N-au rămas fără treabă nici ceilalți prieteni de pahar, care au trântit-o la podea pe mama stăpânului casei, mătușa Irina Zara, în vârstă de șaizeci de ani. Unul s-a cățărat pe genunchii ei, altul pe umeri, altul pe piept și pe burtă… Călcând-o astfel în picioare, îi cereau să se înscrie în colhoz. Era amenințată că, în caz contrat, va fi deportată și ea.

Delegația de la raion și-a bătut joc de bieţii oameni toată noaptea, iar Boiko și Norkin și-au satisfăcut necesitățile fiziologice într-un colț al camerei, în văzul tuturor, inclusiv al celor doi copii minori ai gazdelor. Plângând, stăpânul casei îi implora să înceteze dezmățul. A fost auzit doar de agentul financiar Ursu, singurul care se mai ținea pe picioare şi care a reușit, în cele din urmă, să-i liniştească pe activiști și să-i urce în căruță.

S-a îmbătat atât de tare, încât își făcea nevoile lângă butoi

Mai târziu, procuratura a format o comisie pentru a cerceta mai profund acest caz. A doua notă informativă „strict secretă” cu privire la operația „Yug” din Lopatnic, a fost întocmită la 15 decembrie 1949 de către anchetatorul Kordonski, fiind adresată procurorului RSSM, Osipov. În document se menționează că trimișii de la raion „au continuat delapidările și dezmățul”. De exemplu, n-au înregistrat zece rațe, vreo 50 de găini și 13 gâște din gospodăriile deportaților Cecan și Bunica. O parte din aceste păsări le-au mâncat pe loc, în cadrul petrecerilor, iar restul le-au luat cu ei acasă.

În afară de aceasta, împuternicitul Boiko și președintele Grinko, împreună cu șeful morii din sat, Glazkov, și-au însușiit o căldare cu vin din beciul deportatului Agapie Anușca. După aceasta, au intrat în casa lui Leancă, unde era cazat colegul lor, Lubeanov. Au băut bine și cu acesta, apoi i-au dat vreo doi litri de vin furat lui Glazkov, pe care l-au trimis acasă. O nouă găleată de vin însă au cărat-o la locul petrecerii principale, în casa lui Zara Ion.

Ajunşi iarăşi aici, după ce au băut pahar după pahar, comuniștii au interpretat cântecul „Catiusha” și au urlat, de erau auziţi în tot satul, mai precizau procurorii. Pe la miezul nopții, Popandopulo s-a retras pentru a se odihni în casa vecină. Însă Boiko, Norkin, Lisițin, Șikanov și Ursu s-au înțeles să nu se miște de acolo, până nu vor bea tot vinul vecinului deportat. Astfel, au adus la faţa locului butoiul şi l-au ridicat pe prispa casei lui Zara. Procurorii scriu că Norkin s-a îmbătat atât de tare, încât își făcea nevoile chiar lângă butoi.

Nota informativă secretă a Procuraturii RSSM cu privire la atrocitățile comuniste care au avut loc în 1949, în satul Lopatnic

A doua zi, trimișii de la raion au impus-o pe Zara Maria, pe care au violat-o iarăşi în ajun, să le gătească o ciorbă de pasăre. La masă au venit Boiko, Norkin, Șikanov, Lisițin și doi invitați de-ai lor, Savcenko și Gumeniuk. În timpul chefului, Lisițin a agresat-o din nou pe Zara Maria, forţând-o să-i satisfacă toate poftele sexuale şi ameninţând-o cu Siberia în caz de refuz. Iar Savcenko s-a luat de mama gazdei, căreia îi smulgea hainele, îi ridica fusta şi îi arăta penisul. La rândul său, Norkin a adormit şi a făcut pe el chiar în pat.

Procurorul de Edineţ a sărit în ajutorul torţionarilor

Spre seară, comuniştii au plecat, dat bietul Zara n-a scăpat de griji. Pentru că butoiul cu vin a rămas pe prispa casei sale, el a înțeles că torționarii se vor întoarce. Atunci şi-a strâns repede niște lucruri strict utile, și-a luat soția batjocorită și cei doi copii și s-au ascuns prin grădinile din vecinătate. Mamă-sa, bătrână și bolnavă, a rămas acasă, fiindcă nu se putea deplasa. Gospodarul a pus un lacăt la uşă, încercând s-o protejeze şi crezând că astfel trimişii de la raion nu vor încerca să pătrundă înăuntru. S-a înșelat însă amarnic, deoarece trimișii Moscovei erau mai degrabă fiare decât oameni.

„În scurt timp, împuterniciții au revenit la locul petrecerii. Au smuls lacătul de la ușă și au găsit-o pe bătrâna Irina Zara în pat. I-au smuls plapuma, au tras-o la podea și au bătut-o cu pumnii și picioarele, amenințând-o în continuare că va fi deportată. S-au şi urinat peste ea, apoi s-au pus pe chef ca și în noaptea precedentă. Spre dimineața, au luat câțiva litri de vin și au plecat la vecinul Camerzan, unde au consumat, împreună cu Lubeanov și Popandopulo, cu ocazia plecării acestora la Edineț”, mai adăugau procurorii.

În acelaşi document se mai arată că, la 10 decembrie 1949, membrii delegaţiei raionale au fost audiați la Biroul comitetului raional al partidului comunist. Pedeapsa care le-a fost aplicată a constat doar în excluderea din partid a lui Boiko, Lisițin, Șhikanov și Norkin, iar Popandopulo a primit mustrare aspră. Lubeanov a scăpat de neplăceri din simplu motiv că „n-a fost prezent la ședința unde trebuia să-i fie aplicată o mustrare”. Procurorii menţionau că cel mai uşor s-a rezolvat soarta lui Norkin: „La sfârșitul lui noiembrie, acesta a comis un furt de buzunar și acum este tras la răspundere penală”. Anchetatorii au mai stabilit că și procurorul raionului Edineț, Pilețki, s-a implicat în ajutorul torţionarilor, falsificând personal semnătura reclamantei Irina Zara și a translatorului Kalughina.

Materialele privind atrocităţile comuniste din iulie 1949, care au avut loc la Lopatnic, se află în Arhiva Națională a R. Moldova, F.3085, Inv.1, dos.268. Cazul pe care l-am povestit nu este unicul de acest fel. Comuniştii au procedat la fel în toate localităţile Basarabiei, în urma deportărilor. De aceea vom reveni la acest subiect.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *