Dragă doamnă Zinaida Sochircă, vă aflaţi la cârma unei biblioteci universitare timp de 20 de ani. Cum vă simţiţi printre studenţi?
Mă simt mereu „tânără şi neliniştită”, ca şi acum 30 şi ceva de ani, când eram şi eu studentă. De fapt, întreaga mea activitate profesională a fost printre şi pentru studenţi. Ei sunt acea forţă motrice care te motivează să fii mereu la curent cu informaţia la zi. Şi tot ei îţi transmit energia tinereţii, de care avem mare nevoie pentru a privi viaţa în faţă şi a nu ceda în momentele ei mai dificile…
Astăzi, tinerii au de ales între bibliotecă şi Internet, informaţia a devenit mai accesibilă, concurenţa mai dură. Cum rezistaţi acestei concurenţe?
Suntem în secolul tehnologiilor avansate, unde oricine poate obţine informaţia necesară de oriunde. Şi, dacă vrea să fie în pas cu timpul, o bibliotecă modernă nu mai poate exista astăzi în afara Internetului. A rezista concurenţei înseamnă să priveşti Internetul ca pe un aliat, nu ca pe un inamic. În acest sens, noi am creat o bogată infrastructură informaţională: catalog electronic, baze de date bibliografice şi documentare. Biblioteca digitală ULIM este un serviciu WEB, care oferă acces online gratuit la toate publicaţiile ce fac parte din patrimoniul universitar şi facilitează/extinde accesul la resursele info-documentare pe care le avem în colecţiile noastre. Dispunem de programe speciale pe care studenţii le pot accesa liber – „Cunoaşte cartea profesorului tău”, „Cum se elaborează un studiu ştiinţific”, „Servicii informaţionale online”, „Resurse WEB”, „Colecţia e-Books” etc. Accesul la diferite documente este în mai multe limbi.
Aţi efectuat stagieri în Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Suedia, Elveţia, România, Rusia… Cum este apreciată cartea în aceste ţări?
Am fost o norocoasă în acest sens. Dar e adevărat că a trebuit să depun şi anumite eforturi, multă muncă. Prima mea stagiere a fost în 1998, la Institutul de Drept Comparat din Laussane, Elveţia, pe o perioadă de trei luni. A fost, de fapt, prima mea ieşire în afară pe o perioadă mai îndelungată. Experienţa acumulată în această ţară, condiţiile în care activează bibliotecarii şi atitudinea oamenilor faţă de carte şi bibliotecă m-au determinat, la întoarcere, să fac schimbări esenţiale în activitatea bibliotecii. Înainte de toate, a trebuit să schimbăm mentalitatea şi atitudinea personalului faţă de utilizatori şi faţă de activităţile unei instituţii info-documentare. Am pus accentul pe creativitate şi inovare.
Ştiu că aţi vizitat şi alte biblioteci celebre pentru a studia experienţa lor. Ce v-a impresionat cel mai mult în Occident?
Ştiţi cum se spune: „Dă-mi o bibliotecă şi-ţi voi construi o universitate”. Din start, ULIM a avut ambiţia să pună la baza activităţii bibliotecii sale principiile după care funcţionează cele mai prestigioase biblioteci din lume, cum ar fi Oxford, de exemplu. În Marea Britanie, în Statele Unite ale Americii, în Rusia sau România am văzut lucrurile pe viu, nu din auzite, nu din cărţile de specialitate. Marile biblioteci ale lumii sunt adevărate temple spirituale. În ele domneşte o atmosferă înălţătoare, e multă linişte şi bunăvoinţă, utilizatorul este considerat partener egal al bibliotecii. În foarte multe biblioteci, în special în cele universitare, studenţii fac muncă de voluntariat pe post de bibliotecari, tehnicieni etc., sau sunt angajaţi part-time. Profesia de bibliotecar este considerată la ei drept una de prestigiu. M-am întors de fiecare dată plină de idei pe care mai apoi le-am implementat. Deschiderea fondurilor pentru utilizatori (acces deschis la raft) acum mai bine de 13 ani a fost un pionierat pentru bibliotecile din Moldova. La fel, inaugurarea primei săli multimedia, cu 100 de calculatoare conectate la Internet, a fost o realizare importantă la începutul anului 2000. Nemaivorbind de schimbările de ordin organizaţional şi funcţional din cadrul bibliotecii…
O bibliotecă are nevoie de reînnoirea permanentă a fondului de carte. Cât investiţi în aceste scopuri?
Dezvoltarea colecţiilor reprezintă una din cele mai importante activităţi ale bibliotecii. Sursele financiare pentru achiziţii pot fi divizate în două categorii: cheltuieli pentru achiziţii din contul universităţii şi cele provenite din donaţii, proiecte, schimb de publicaţii naţionale şi internaţionale etc. O importanţă mare se acordă bazelor de date şi publicaţiilor în format electronic. Încercăm să facem faţă cerinţelor timpului, întotdeauna este loc de mai bine, principalul este rezultatul şi impactul acestor investiţii.
Numiţi câteva volume pe care studenţii nu le vor putea găsi nicăieri în altă parte decât la biblioteca pe care o conduceţi.
Colecţiile „Cărţi cu autografe” şi „Valori bibliofile” conţin publicaţii unicat, care cu siguranţă nu pot fi consultate decât în spaţiile Departamentului informaţional biblioteconomic. Aş menţiona publicaţiile din biblioteca personală a cunoscutului cercetător şi istoric Ion Nistor; Colecţia de hărţi din Biblioteca Vaticanului asupra istoriei României, care inserează hărţi istorice şi geografice, comentate în limba latină etc.
Interesul pentru lectură se formează, bineînţeles, nu la universitate, ci la o vârstă mult mai fragedă. Cum le-aţi cultivat copiilor dumneavoastră dragostea de carte?
De mici le-am insuflat această dragoste. Poate de aceea sunt astăzi atât de receptivi şi binevoitori cu mine, dar şi cu oamenii din jur. Aş spune chiar mai mult – ceea ce nu am reuşit să-i învăţ eu, din lipsă de timp, copiii mei au învăţat din cărţile bune pe care le-au citit în copilărie. O carte citită în adolescenţă nu se compară cu filmul văzut la televizor sau cu navigarea pe Internet. Am avut grijă să le las pe noptieră, ca din întâmplare, cele mai bune cărţi. Astăzi, văd în ei rodul muncii mele… Fiul Alexandru, fiica Dana, la care s-au adăugat nora Ana şi scumpii nepoţei, Dragoş şi Răzvan, sunt sprijinul meu în viaţă. Din păcate, soţul a plecat mult prea devreme de printre noi. Am suferit mult, dar dragostea copiilor mei mi-a dat puteri să merg mai departe, pentru că am pentru cine să trăiesc.
Care a fost cea mai inspirată expresie pe care aţi auzit-o de la nepoţeii dumneavoastră?
Cel mai mare, Răzvan-Alexandru, a împlinit de curând cinci ani, e la vârsta întrebărilor curioase. Îi place să inventeze. Când suntem împreună, ne simţim pe aceeaşi lungime de undă. Ne jucăm, construim, citim poveşti… Are o memorie extraordinară, poate să redea cu exactitate textul citit o singură dată, aşa că deseori, când merg în vizită, îmi povesteşte ce i-a citit mami ori tati. Odaia sa e plină mai mult cu cărţi, decât cu jucării. De curând, am devenit bunică a doua oară, ceea ce mă face dublu fericită.
Fiica e în Statele Unite ale Americii. Cu ce se ocupă?
Dana a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice la ULIM. A fost decizia ei de a-şi face un viitor în Statele Unite. S-a acomodat stilului de viaţă american, munceşte şi se pregăteşte serios pentru continuarea studiilor la masterat. Sunt fericită că fiul este lângă mine – chiar dacă nu locuim împreună, ne străduim să ne vedem cât de des. El e licenţiat în relaţii economice internaţionale şi în dreptul civil, a făcut masteratul în finanţe. Weekendurile sunt sfinte pentru noi – îi aştept cu drag în ospeţie ori merg eu în vizită la ei…
Printre alte cărţi, aveţi în casă şi o carte de bucate?!
De obicei, nu am nevoie de cărţi de bucate ca să gătesc. Mie îmi place să inventez, să improvizez… De altfel, soţul meu, fie-i ţărâna uşoară, era un bucătar desăvârşit. Adeseori ne răsfăţa cu bucate alese. Pe timpuri, casa noastră era plină de oaspeţi… Acum, doar când îmi vin copiii şi nepoţii îmi pun în mişcare imaginaţia culinară. Am cucerit şi americanii cu bucatele noastre tradiţionale, mi-au spus că aşa sarmale, plăcinţele, mămăliguţă cu friptură şi alte bucate nu au gustat nicăieri!
Daţi-ne şi nouă o reţetă, dar să fie ceva ce poate fi gătit repede şi gustos…
Ceea ce am învăţat eu de la părinţi şi bunei e că bucatele gustoase nu se gătesc niciodată repede… E nevoie să fii inspirat şi să depui măcar puţin suflet…
Mulţi colegi vă consideră un director de neînlocuit. Cum aţi reuşit să vă faceţi o astfel de reputaţie în colectiv?
Oameni de neînlocuit nu există, cu atât mai mult pe post de director. O reputaţie profesională se face prin muncă, dar şi prin atitudinea faţă de alţi oameni, se câştigă prin încredere şi respect pentru ceea ce faci şi ceea ce eşti.
În aprilie va fi Ziua Bibliotecarului. Cum marcaţi, de obicei, aceste sărbători profesionale?
Avem preconizate câteva activităţi pentru această zi în cadrul universităţii. Iar la nivel naţional vom sărbători împreună cu comunitatea profesională din ţară în cadrul unei conferinţe festive, organizată de Asociaţia Bibliotecarilor. Va fi un bun prilej de a ne aduna împreună şi a resimţi solidaritatea de breaslă…
