Ziua mondială a libertății presei: Care este situația mass-mediei din regiunea transnistreană
La 3 mai a fost marcată Ziua mondială a libertății presei. S-a discutat intens despre libertatea presei în lume și în Republica Moldova, însă insuficient sau chiar deloc despre presa din stânga Nistrului. Domnule Cazacu, care este situația în regiune astăzi la acest capitol?
Promo-LEX face o muncă titanică referitor la monitorizarea și protecția drepturilor omului în regiune în condițiile în care deja de peste trei ani nu mai avem acces efectiv în acest teritoriu. Această situație ne îngreunează activitatea, dar nu o face imposibilă, iar constatările noastre rămân indicatori obiectivi ai situației din regiune. În pofida unor presupuse progrese pe segmentul negocierilor, cu regret, situația drepturilor omului în regiune bate pasul pe loc, inclusiv aspectele ce țin de libertatea presei.
Care sunt cele mai mari probleme identificate?
Problemele identificate de noi și confirmate de alte organizații internaționale se referă la presiunile permanente ale administrației de la Tiraspol. În ultima perioadă, am identificat cazuri concrete când, fie sursele mass-media, fie reprezentanții acestora, au avut de suferit ca urmare a activități care o desfășoară. De regulă, presiunile se reflectă prin inițierea așa-ziselor cauze penale și pedepsirea persoanelor incomode, iar cazurile reflectate și raportate în anii precedenți nu au avut o finalitate.
Prima situație din 2017 se referă la activitatea redactorului ziarului „Adevărul Transnistriei”. Acesta a primit o amendă de 72 de euro pentru calomnie în urma relatării cazului accidentului din Parcani, în care a fost implicată ruda unui demnitar local. Redactorul ziarului a fost acuzat că a distribuit pe rețele de socializare informații defăimătoare la adresa presupusului ministru de interne, Ruslan Mova, lezându-i onoarea și demnitatea.
O situație mult mai complicată se referă la condamnarea la cinci ani de privațiune de libertate a realizatorului filmului ,,Șeriff: Iluzia minciunii”. Filmul a apărut la finele anului 2016 și vorbește despre un subiect extrem de sensibil: cauzele penale intentate de structurile locale în privința omorurilor care au avut loc la începutul anilor 1990. Care, la fel, nu au avut vreo finalitate.
Aceste probleme afectează doar presa locală din regiune?
Cu regret, aceste acțiuni arbitrare ale administrației de la Tiraspol afectează și presa de malul drept al Nistrului. Portalurile de știri precum: deschide.md, ava.md, newsmaker.md nu puteau fi accesate de oamenii din regiunea transnistreană. După apariția acestei probleme în presă și mediatizarea intensă a situației create, așa-zisul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a recunoscut practica vicioasă și i-a cerut așa-zisului ministru al securității din regiune să se abțină de la astfel de acțiuni.
Care sunt previziunile Promo-LEX privind libertatea presei în regiune?
Libertatea de exprimare reprezintă unul dintre aspectele fundamentale ale unei societății democratice. Dacă nu există presă liberă, nu există nici democrație, progres și dezvoltare. Informația oferită de mass-media liberă și responsabilă ne permite să cunoaștem situația reală și să reacționăm corespunzător la situațiile ce ne privesc.
Regiunea transnistreană a Republicii Moldova este catalogată de Freedom House ca un teritoriu care nu este liber, cu un punctaj infim al funcționării drepturilor politice și libertăților civile. Astfel, ținând cont de gradul înalt al impunității și al lipsei unor mecanisme efective de monitorizare și protecție a drepturilor omului în regiune, nu există nicio garanție că aceste măsuri arbitrare nu vor fi aplicate din nou în privința presei incomode.
Sursa: ipn.md