Bălti

Ziua Naţională a României, sărbătorită la Bălţi

Astfel, la ora 17.00, va avea loc deschiderea Salonului de carte românească, în foaierul Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din localitate. Salonul, realizat cu sprijinul reţelei de librării „Pro Noi” din Chişinău, va prezenta cele mai noi apariţii editoriale din literatura clasică şi modernă românească şi moldovenească, precum şi manuale şcolare, cărţi pentru copiii din clasele primare, cursuri universitare din multiple domenii.

La ora 18.00, tot la Teatrul Naţional, va începe spectacolul „Dialog muzical”. Programul va cuprinde şi un recital de muzică din creaţia compozitorilor români, prezentat de Universitatea „George Enescu” din Iaşi. Vor evolua profesorii ieşeni Paula Ciochină (mezzosoprană), Aurelia Simion (pian), Dumitru Iosub (fagot), Ionuţ Urdeş (tenor) şi Brânduşa Tudor (pian). În scenă îşi vor mai demonstra măiestria artistică formaţia de dans de gală „Maximum” a Centrului de Cultură şi Tineret, formaţia „Dixieland” din Bălţi, soliştii de la Casa de cultură „Flacăra” din oraş – Iulia Adaoge, Sergiu Ciubarcă, Valeria Paşa, Olga Cuşniriuc, Ian şi Sergiu Mihalevschi.

Sărbătoarea va continua şi vineri, 2 decembrie. La ora 17.00, Cinematograful „Patria” din Bălţi va găzdui proiecţia filmului Concertul, în regia lui Radu Mihăileanu, cu Alexei Guskov, Dimitri Nazarov şi Melanie Laurent.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *