Cultură

Ziua teatrului – doar în teatre?

„În anul curent, am găsit o nouă modalitate de a marca Ziua naţională a actorului. Astfel, pe 20 decembrie, la Palatul Republicii, am organizat o serată cu tema „Generaţia de aur a teatrului basarabean”, la care au participat actori din teatrele din republică”, a menţionat Titus Jucov. Au luat cuvântul ministrul Culturii, Boris Focşa, preşedintele UNITEM, Sandu Grecu, ex-ministrul Culturii, Ion Ungureanu, actriţa Ninela Caranfil ş.a. Tuturor participanţilor li s-a înmânat câte un premiu în valoare de 500 de lei.

Tot aici, a avut loc ceremonia de decernare a Premiului anual „Valeriu Cupcea”, oferit de către Ministerul Culturii. Conform hotărârii colegiului ministerial, în 2010, premiul în valoare de 10 mii lei i-a revenit Ninei Doni, actriţă la Teatrul Republican „Luceafărul”. La acest premiu au mai candidat Valentina Izbecşiuc (Teatrul „Luceafărul”), Anastasia Homiţcaia (Teatrul de Operă şi Balet), Vladimir Kiriuhanţev (Teatrul Dramatic-Rus „A. P. Cehov”) şi Ana Ţăruş (Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Bălţi). Lor li s-a oferit diplome de onoare şi câte un premiu în valoare de 1000 lei.

Serata a fost înregistrată pe bandă video şi va fi pusă pe post astăzi, între orele 17.00 şi 19.00,la „Moldova 1”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *